La 13 august, în urmă cu exact 100 de ani, Leea Ivanova, una dintre primele artiste de jazz din Bulgaria, a văzut lumina zilei în orașul bulgar Dupnița. A crescut la Istanbul, unde talentul ei de cântăreață a fost recunoscut de la o vârstă fragedă în corul de copii al Exarhatului bulgar. Lea Ivanova a venit la Sofia în anii 1940, unde a participat la diferite formații de jazz și a cântat în principal swing. Unul dintre cântecele ei populare este Cico de la Porto Rico, pe muzica lui Emil Gheorghiev și versurile lui Boris Aprilov. Acesta a fost aranjat de Alexander Brăzițov.
Din cauza "muzicii occidentale degenerate", a fost presată, cenzurată și interzisă de regimul comunist din Bulgaria. A fost apreciată cu atât mai mult în străinătate. În anii 1960, a reușit să participe activ la viața concertistică de acolo. A susținut concerte în România, Ungaria, fosta Iugoslavie și Germania de Est, iar mai târziu în SUA, Canada, America de Sud și în alte țări.
Cu personalitatea sa carismatică și prezența scenică dominantă, Leea Ivanova este una dintre cele mai mari legende ale muzicii bulgare.
Bulgaria va primi anul viitor, primele opt aeronave F-16 Block 70, din totalul de 16 contractat, a anunțat în localitatea Dolna Mitropolia, ministrul interimar al Apărării Atanas Zapryanov. Primele două aeronave vor sosi la sfârșitul lunii martie, iar..
Comisia Europeană trimite Bulgaria și România în fața Curții Europene de Justiție pentru nerespectarea deplină a obligațiilor privind colectarea și tratarea apelor reziduale. Ambele țări au primit finanțări substanțiale din partea UE în cadrul..
Președintele bulgar Rumen Radev a declarat că speră ca impasul privind alegerea președintelui noii Adunări Naționale să fie rezolvat rapid, informează BTA. Trei noi judecători constituționali depun jurământul Vorbind cu jurnaliștii după..
Potrivit unor informații neoficiale, președinția ungară a Consiliului UE a pregătit decizia pentru admiterea deplină a Bulgariei și României în Schengen...
În cadrul sesiunii de deschidere de astăzi a PE de la Strasbourg, Parlamentul European va solicita din nou aderarea deplină a Bulgariei și României la..
„Pentru noi, Boyko Borisov în funcția de prim-ministru al Bulgariei este o propunere absolut inacceptabilă, nu vom participa la comerțul pentru posturi.”..