Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Muzicieni din întreaga lume se reunesc la un festival de jazz la Pernik

Foto: Municipalitatea Pernik

Pe 11 și 12 august 2023, Cetatea Krakra din Pernik va găzdui primul festival internațional de jazz din istorie, la care vor participa muzicieni din întreaga lume, a anunțat administrația municipală.

Thana Alexa, nominalizată la premiile Grammy, trupa australiană Brekky Boy și vedeta daneză Ida Nielsen, care a făcut parte timp de șase ani din două dintre trupele de acompaniament ale lui Prince, vor concerta pe scena din cetate. La Pernik, Ida Nielsen va cânta alături de trupa americană The Funkbots.

În cadrul festivalului vor fi prezentate, de asemenea, hituri ale jazzului mondial interpretate de euro-cubanezii Juan de Marcos González, Juan Munguia și Carlos D'l Puerto.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trei noi judecători constituționali depun jurământul

Dr. Nevin Feti, profesorul Sașo Penov și Galina Toneva-Daceva au depus jurământul în calitate de judecători constituționali.Ceremonia a avut loc în sala de ședințe deschise a Curții Constituționale.După depunerea jurământului, noii judecători..

publicat în 14.11.2024 la 13:15

Deputații nu reușesc din nou să aleagă președintele Parlamentului

Deputații bulgari nou-aleși au eșuat din nou în alegerea unui președinte pentru cea de-a 51-a Adunare Națională. La fel ca în prima sesiune parlamentară, din cei cinci candidați desemnați, Raya Nazaryan de la GERB-SDS și Andrei Țekov de la Continuăm..

publicat în 13.11.2024 la 17:45
Radostin Vasilev, liderul partidului Sabie

Tribunalul orașului Sofia suspendă procesul împotriva liderului partidului Sabie, Radostin Vasilev

Tribunalul orașului Sofia a suspendat procesul împotriva liderului partidulii Sabie, Radostin Vasilev, pe motiv că acesta a dobândit imunitate după ce a depus jurământul ca deputat în cea de-a 51-a Adunare Națională. Vasilev a fost acuzat că, în 2023,..

publicat în 13.11.2024 la 17:00