Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Sute de migranți ilegali reținuți în Bulgaria într-o singură zi

Foto: BGNES

Peste 300 de migranți ilegali au fost reținuți în Bulgaria în timpul unei operațiuni speciale pe 13 iulie, a declarat procurorul general adjunct Maria Pavlova în cadrul unei conferințe de presă.

Au fost inițiate 19 dosare judiciare pentru trafic de persoane. S-a anunțat, în cadrul conferinței de presă, că 59 de grupuri infracționale formate din peste 250 de persoane care se ocupă cu traficul ilegal de migranți sunt monitorizate de serviciile de aplicare a legii.  În 2020, numărul de cazuri judiciare împotriva traficanților a fost de 150, iar în 2022 - peste 1.000. 

76 de migranți ilegali au fost reținuți pe autostrada Trakia, în apropiere de Cirpan, pe 14 iulie, a declarat pentru BNR Lazar Hristov, șeful poliției din Stara Zagora. Aceștia au în jur de 20 de ani și spun că vin din Afganistan. Tinerii sunt deshidratați, deoarece au fost găsiți împachetați în interiorul unui camion. Șapte dintre ei au fost trimiși la spital, iar restul au fost transportați la centrul de refugiați din Harmanli. Șoferul camionului este bulgar.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Festivalul de Crăciun de la Sofia va începe în această seară în fața Palatului Național al Culturii

Festivalul de Crăciun de la Sofia se va deschide în această seară în parcul din fața Palatului Național al Culturii din inima Sofiei. Cea de-a treia ediție a festivalului începe la ora 18.30 cu un program bogat și atracții - а roata Ferris, un carusel și..

publicat în 22.11.2024 la 18:30

Trafic intens de TIR-uri lângă Podul peste Dunăre, la granița cu România

Traficul de camioane în zona Podului Prieteniei de la granița cu România este îngreunat. Este de așteptat ca această situație să se mențină și în weekend, deoarece camioanele care așteptau de câteva zile la punctul de trecere Kapitan Andreevo de la..

publicat în 22.11.2024 la 17:00

Parchetul European efectuează percheziții în patru orașe bulgare pentru presupuse fraude cu fonduri UE

La solicitarea Parchetului European, au fost efectuate percheziții în Sofia, Burgas, Petrici și Rila în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă cu fonduri UE în restaurarea unei biserici. În 2017, a fost organizată o licitație publică pentru..

publicat în 22.11.2024 la 15:30