Peste 300 de migranți ilegali au fost reținuți în Bulgaria în timpul unei operațiuni speciale pe 13 iulie, a declarat procurorul general adjunct Maria Pavlova în cadrul unei conferințe de presă.
Au fost inițiate 19 dosare judiciare pentru trafic de persoane. S-a anunțat, în cadrul conferinței de presă, că 59 de grupuri infracționale formate din peste 250 de persoane care se ocupă cu traficul ilegal de migranți sunt monitorizate de serviciile de aplicare a legii. În 2020, numărul de cazuri judiciare împotriva traficanților a fost de 150, iar în 2022 - peste 1.000.
76 de migranți ilegali au fost reținuți pe autostrada Trakia, în apropiere de Cirpan, pe 14 iulie, a declarat pentru BNR Lazar Hristov, șeful poliției din Stara Zagora. Aceștia au în jur de 20 de ani și spun că vin din Afganistan. Tinerii sunt deshidratați, deoarece au fost găsiți împachetați în interiorul unui camion. Șapte dintre ei au fost trimiși la spital, iar restul au fost transportați la centrul de refugiați din Harmanli. Șoferul camionului este bulgar.
La 152 de ani după ce Bulgaria și-a pierdut fiul iubit și militantul pentru un stat liber, independent și tolerant - Vasil Levski, personalitatea sa continuă să emoționeze și să inspire bulgarii din toate generațiile. Cercetătorii continuă să studieze..
Un cetățean bulgar rănit rămâne printre ostaticii Hamas din Gaza Diplomația bulgară, fără a se da în spectacol, își folosește influența pentru eliberarea cetățenilor bulgari care sunt ostatici ai Hamas în Gaza. Am mulțumit ambasadoarei bulgare Slavena..
Aeroportul Sofia a fost redenumit oficial în Aeroportul Vasil Levski în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc pe 19 februarie. La ceremonie au participat viceprim-ministrul și ministrul transporturilor, Grozdan Karagiov, directorul general al..
Mai multe festivități organizate astăzi în centrul Sofiei, vor marca 152 de ani de la moartea eroului-revoluționar Vasil Levski. Ceremonia de..
Aeroportul Sofia a fost redenumit oficial în Aeroportul Vasil Levski în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc pe 19 februarie. La ceremonie au..
Un cetățean bulgar rănit rămâne printre ostaticii Hamas din Gaza Diplomația bulgară, fără a se da în spectacol, își folosește influența pentru..