Peste 420 de participanți vor prezenta dansuri de pe 5 continente la cea de-a 7-a ediție a festivalului Praf de Aur, care se va desfășura între 13 și 16 iulie în satul Celopeci, regiunea Sofia.
Sunt așteptați dansatori din China, insula Guam, Indonezia, Chile, Kosovo, Muntenegru, Irlanda, Georgia, Israel și alte țări. Ceea ce face ca acest eveniment să fie unic este faptul că prezintă un program de concurs pentru participanții bulgari, în timp ce dansatorii din alte țări prezintă dansuri și costume tipice ale țărilor lor, spun organizatorii. Ideea este de a construi punți de prietenie între culturi diferite.
Aeroportul Sofia a fost redenumit oficial în Aeroportul Vasil Levski în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc pe 19 februarie. La ceremonie au participat viceprim-ministrul și ministrul transporturilor, Grozdan Karagiov, directorul general al..
La clubul de presă BTA din Bosilegrad a avut loc un forum provocat de încercările de promovare a așa-numitei “națiuni șopi” în Ținuturile Vestice. La discuție au luat parte parlamentari, diplomați și reprezentanți ai comunității academice din Bulgaria...
Mai multe festivități organizate astăzi în centrul Sofiei, vor marca 152 de ani de la moartea eroului-revoluționar Vasil Levski. Ceremonia de comemorare în fața Monumentului Apostolului Libertății începe la ora 18:00. Cetățenii vor avea acces în zona..
O discuție privind rolul culturii ca mijloc de combatere a violenței și a agresivității în rândul tinerilor, este organizată de Goethe Institute Bulgaria..
Situația libertății în lume se deteriorează, iar autoritarismul este în creștere, potrivit clasamentului anual al organizației neguvernamentale „Freedom..
Un protest împotriva adoptării monedei euro are loc între clădirile Parlamentului bulgar și Banca Națională a Bulgariei, în centrul Sofiei. ”Leul este un..