Bulgaria a stabilit deja cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB în 2024 și chiar mai mult anul viitor. Acest lucru a fost declarat de premierul Nikolay Denkov înainte de începerea summitului NATO de la Vilnius.
Comentând noul plan regional de apărare al NATO pentru Marea Neagră, el a precizat că, pentru prima dată de la Războiul Rece încoace, se fac planuri de pregătire în cazul unui eventual atac dinspre est.
"Este important pentru noi să ne bazăm pe capacitatea pe care o avem astăzi și să integrăm această capacitate cu cea a țărilor vecine - România, Turcia - și, de asemenea, cu capacitatea altor țări NATO", a adăugat premierul.
De asemenea, el a spus că se așteaptă ca Alianța să ofere Ucrainei o perspectivă clară de aderare atunci când vor fi întrunite condițiile potrivite.
Abordarea crizelor cu care se confruntă UE necesită consolidarea competitivității globale a Europei și asigurarea securității, a declarat președintele Rumen Radev în timpul unei întâlniri cu președintele Consiliului European, António Costa, la Conferința..
Ministrul afacerilor externe al Bulgariei, Gheorg Gheorghiev, s-a întâlnit cu ministrul afacerilor externe al Macedoniei de Nord, Timcio Muțunski, în cadrul Conferinței de Securitate de la München. Gheorg Gheorghiev a subliniat că poziția Bulgariei cu..
Extinderea conectivității dintre Bulgaria și Turcia este o investiție în dezvoltarea întregii regiuni, a declarat președintele Rumen Radev în cadrul unei întâlniri cu ministrul turc al afacerilor externe, Hakan Fidan, în cadrul Conferinței de Securitate..
Între clădirile Parlamentului și Banca Națională a Bulgariei are loc un protest împotriva adoptării monedei euro. Pe pancartele protestatarilor se pot citi..
A insista pe căutarea unei soluții militare la conflictul din Ucraina este o aventură pierdută.Europa ar trebui să sprijine eforturile SUA de a găsi o..
Bryan Adams a inclus Bulgaria în turneul său mondial Bare Bones Live și va susține un concert unplugged pe 29 aprilie 2025 la sală Bulgaria din Sofia, au..