Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Politicienii din guvern și din Parlament, în multe cazuri, nu protejează interesele bulgare

Foto: BTA

Președintele Rumen Radev le-a reproșat guvernanților că nu au opinie și poziție proprie, ci le urmează pe cele ale marilor țări partenere. Declarația a făcut-o în fața jurnaliștilor după momentele tensionate dintre guvern și președinție, cu privire la vizita lui Volodimir Zelenski în Bulgaria „Întotdeauna am apărat interesele Bulgariei, nu al altor țări. Întrebarea este ale cui interese sunt protejate de politicienii din parlament și cei din guvern – evident că în multe cazuri nu ale Bulgariei”, a mai spus șeful statului.

Rumen Radev a criticat și Consiliul de Miniștri pentru că nu s-a pus de acord cu acesta în prealabil în ce privește vizita președintelui ucrainean. „În această situație, cel mai ușor ar fi fost să nu țin întâlnirea, dar acesta n-ar fi fost un semnal bun pentru Bulgaria și pentru cei aproape 300.000 de bulgari din Ucraina”, a subliniat el.

Referitor la  intenția de a furniza muniție Ucrainei, președintele a întrebat cum a decis Parlamentul ca într-o singură zi să dezlege mâinile guvernului și să golească depozitele de stocuri de război ale armatei bulgare. „Oricât de mult v-ar convinge că acestea se vor umple din nou,  foarte repede – nu este adevărat. Aceste procese durează ani de zile”, a spus el.

Rumen Radev și-a exprimat și nemulțumirea față de decizia de a vinde Ucrainei reactoarele pentru centrala atomo-electrică de la Belene. Potrivit acestuia, nu este vorba doar despre ei, ci și despre soarta proiectului pentru o a doua centrală nucleară. / DC




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Curtea Constituțională a admis cererile de anulare a alegerilor parlamentare

Curtea Constituțională a admis pentru examinare toate cele cinci cereri de anulare parțială sau totală a celor 51 de alegeri pentru Adunarea Națională depuse de PP-DP Renaștere, ITN, BSP și Măreție. Acestea au fost reunite într-un singur dosar.  Va..

publicat în 27.11.2024 la 09:30

Decizia privind aderarea deplină a Bulgariei și a României la spațiul Schengen a fost întocmită

Potrivit unor informații neoficiale, președinția ungară a Consiliului UE a pregătit decizia pentru admiterea deplină a Bulgariei și României în Schengen. În proiectul de document, este statuat că de la 1 ianuarie 2025 controalele la frontierele terestre..

publicat în 27.11.2024 la 08:30

PE va solicita din nou intrarea Bulgariei și a României pe cale terestră în Schengen

În cadrul sesiunii de deschidere de astăzi a PE de la Strasbourg, Parlamentul European va solicita din nou aderarea deplină a Bulgariei și României la Schengen. Anunțul privind ordinea de zi arată clar că PE va discuta această chestiune împreună cu..

publicat în 26.11.2024 la 09:30