Controale de-a lungul lanțului comerciant-procesator-producător vor stabili motivul prețurilor finale nejustificat de ridicate la produsele alimentare de bază în magazine, a anunțat ministrul Agriculturii Kiril Vatev.
Producătorii de lapte au declarat pentru BNR că în magazine, prețul laptelui, spre exemplu, este de șase ori mai mare decât prețul de achiziție. „Cum de la fermă la magazin, un litru de lapte sare de la 60 de cenți (31 de euro cenți) la 3,60 BGN? (1,84 €)”, se întreabă aceștia.
Potrivit reprezentantului Uniunii Crescătorilor de Bovine, Mikhail Mihailov, fermele dau faliment una câte una, iar oamenii renunță la creșterea animalelor. „Știu vreo 10 ferme cu aproape 90 de vaci – aceasta din urmă avea și panouri fotovoltaice pe acoperiș, aflată în proprietatea unui bărbat de 40 de ani care și-a vândut toate animalele în urmă cu câteva zile”, a spus Mihailov, adăugând că fermierii se așteaptă la un răspuns adecvat din partea statului. / DC
Peste 700 de specialiști din industria tech globală și din elita academică internațională participă în Bulgaria la unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate criptografiei aplicate și securității cibernetice – Real World Crypto Symposium..
Construcția unităților 7 și 8 de la centrala nucleară Kozlodui reprezintă un pas esențial pentru asigurarea securității energetice a Bulgariei, a declarat premierul Rosen Jeliazkov în cadrul unei întâlniri cu o delegație a companiei „Hyundai Engineering..
Guvernul bulgar a anunțat că opt proiecte, în valoare totală de 1,2 miliarde de leva, vor fi excluse din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în urma unei revizuiri convenite cu Comisia Europeană. Informația a fost făcută publică de..
Peste 700 de specialiști din industria tech globală și din elita academică internațională participă în Bulgaria la unul dintre cele mai prestigioase..