Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Un deputat este cercetat pentru incitare la ură

Kostadin Kostadinov
Foto: BTA

Procuratura orașului Sofia a demarat o investigație privind informațiile din mass-media potrivit cărora un membru al celei de-a 49-a Adunări Naționale ar fi comis o infracțiune, și anume, susținerea sau incitarea la discriminare, violență sau ură. 

Acțiunea penală a fost inițiată împotriva lui Kostadin Kostadinov, liderul partidului Renaștere, din cauza unei postări pe care acesta a făcut-o pe rețelele de socializare.

Prim-ministrul Nikolay Denkov a denunțat comportamentul lui Kostadinov și a cerut partidului Renaștere să revină la acțiuni care respectă legile țării. "În ultima lună am asistat la o intensificare continuă a acestei agresiuni, inclusiv prin postări publice ale liderului partidului (Renaștere) care incită la folosirea violenței... Din păcate, istoria umanității știe că marile probleme încep cu mici acțiuni de acest tip", a declarat Denkov. 

În replică, liderul lui Vazrazhdane a acuzat guvernul că execută "instrucțiunile ambasadei americane". "Practic, el (premierul Denkov) legitimează organizația noastră politică ca fiind singura care se opune încercărilor de a târî Bulgaria în războiul din Ucraina, de a transforma Bulgaria într-un teritoriu de pe care se desfășoară acțiuni militare împotriva Rusiei", a declarat Kostadinov




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Relațiile de bună vecinătate sunt esențiale pentru integrarea în UE a țărilor din Balcani

La invitația omologului său german, Annalena Baerbock, ministrul Ivan Kondov a participat la reuniunea miniștrilor de externe ai țărilor din Procesul de la Berlin. În cadrul forumului de la Berlin, Kondov a subliniat importanța relațiilor de bună..

publicat în 02.10.2024 la 12:30

Bulgaria și SUA discută despre organizarea următoarei sesiuni a dialogului strategic până la sfârșitul anului

Ministrul interimar al afacerilor externe al Bulgariei, Ivan Kondov, s-a întâlnit în Statele Unite cu John Bass, subsecretar de stat interimar pentru afaceri politice.Cele două țări au convenit ca următoarea sesiune a dialogului strategic dintre Bulgaria..

publicat în 01.10.2024 la 14:45

Andrey Kovatchev: Țările din Balcanii de Vest trebuie să-și facă temele dacă vor să adere la UE

Nu este nevoie de un mediator în relațiile dintre Bulgaria și Macedonia de Nord, a declarat pentru BNR eurodeputatul Andrey Kovatchev, cu ocazia propunerii premierului ungar Viktor Orbán de a media între Sofia și Skopje. În ceea ce privește decuplarea..

publicat în 29.09.2024 la 11:00