Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Pentru prima dată în Bulgaria, bărci-dragon au concurat pe lacul Pancharevo de lângă Sofia

22
Foto: BGNES

Vestita tradiție chineză a prins viață în cadrul primei ediții a Festivalului cu bărci-dragon din Bulgaria. Evenimentul care s-a desfășurat două zile în weekendul trecut, face parte din seria de inițiative ale programului  „Vara culturii chineze în Bulgaria” (iunie-august).

Întrecerea plină de colorit a stârnit interesul publicului entuziast – peste 20 de echipaje de 10 sau 20 de vâslași s-au întrecut în competiția sincronizată de canotaj și viteză.

Evenimentul sportiv își propune să popularizeze acest sport în Bulgaria, întrucât în ​​2025, Bulgaria va găzdui Concursul Mondial al Cluburilor cu Bărci-dragon.  Acesta va avea loc în Ruse, orașul - port la Dunăre, unde sunt așteptate  să sosească peste 100 de echipaje și aproape 40.000 de fani din întreaga lume.

Cei care nu au participat în competiția sportivă au avut ocazia să se familiarizeze cu jocuri tradiționale chinezești, meșteșuguri, îmbrăcămintee și gastronomie - toate aceste demonstrații făcând parte din programul Festivalului cu bărci-dragon de pe lacul Pancharevo.


„Sperăm că fiecare eveniment din calendarul cultural din această vară va lăsa o amprentă unică asupra schimbului cultural dintre Bulgaria și China, va face ca inima fiecărui participant să bată sincronizat și va avea un ecou de neuitat”, au declarat organizatorii de la Ambasada Republicii Populare Chineze în Bulgaria și Centrul Cultural Chinez din Sofia.



Text: Eena Karkalanova

Foto: BGNES și Elena Karkalanova



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!