Colegiul Judecătorilor a propus plenului Consiliului Superior al Magistraturii deschiderea procedurii de alegere a unui nou procuror general pe 22 iunie 2023. Potrivit propunerii membrilor colegiului, audierea candidaților și votul propriu-zis ar trebui să aibă loc pe 26 octombrie 2023. Membrii colegiului judecătorilor au invocat Legea privind sistemul judiciar, potrivit căreia procedura de alegere a unui nou procuror general trebuie deschisă în termen de o săptămână de la încetarea mandatului procurorului general.
Grupul parlamentar al DPS-Democrație, Drepturi și Libertăți, afiliat lui Ahmed Dogan, s-a declarat categoric împotriva numirii Ludmilei Petkova în funcția de director al Agenției de Inspecție a Finanțelor Publice (AIFP), precizând că numirea nu a fost..
Aprofundarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite și Bulgaria ar trebui să fie o prioritate absolută pentru cooperarea bilaterală între noile noastre administrații, a declarat prim-ministrul Rosen Jeliazkov vicepreședintelui american J.D...
Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, s-a întâlnit, la Washington, cu Laura Lochman, secretar adjunct interimar al Biroului de Resurse Energetice din SUA. Cei doi au discutat despre construirea unui coridor vertical de gaze pentru livrări de..
Decizia de a trimite trupe în Ucraina este prerogativa exclusivă a parlamentului. Acest lucru este precizat într-o poziție a Ministerului de Externe cu..
Potrivit sondajului sociologic periodic realizat de Gallup International Balkans în ianuarie 2025, societatea are așteptări moderate pentru schimbări..
Consiliul de Miniștri nu a discutat despre participarea Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina Consiliul de Miniștri bulgar nu a..