Agenția de Stat pentru Refugiați a înregistrat anul acesta un număr record de cereri de azil internațional, a reamintit instituția cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților, sărbătorită astăzi. Dintr-un total de 20.407 cereri depuse, 5.141 se referă la copii, inclusiv 3.348 minori neînsoțiți separați de familiile lor.
În plus, de la începutul războiului din Ucraina, 160.899 de persoane au beneficiat de azil temporar,- dintre aceștia, 589 fiind copii neînsoțiți.
Datele arată o creștere de 86% față de 2021 și reprezintă cel mai mare număr de solicitanți de protecție de la instituirea sistemului de azil în Bulgaria, în 1993. /DC
Există pericolul potențial al unui val de migranți, a declarat prim-ministrul interimar Dimitar Glavcev în cadrul unui briefing după reuniunea Consiliului Consultativ pentru Securitate Națională, în cadrul căreia au fost discutate riscurile pentru..
Dacă alegerile ar avea loc la începutul lunii octombrie, 6 partide și coaliții vor intra în cel de-al 51-lea parlament, potrivit unui sondaj Market Links comandat de bTV. GERB-SDS obține 23,1% . "Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată" și "Renașterea"..
Care este nivelul de decibeli al unui motor de avion sau al unui burghiu manual, în șoaptă, într-o conversație normală, într-o mașină care se deplasează cu 60 km/h, într-o discotecă, la un concert rock sau la un foc de artificii, și care sunt valorile..
Daily Mail Online a publicat o scrisoare a fostului profesor Simon Hill sub titlul ”Trăiesc visul pensionării în Bulgaria”. Pensionarul și soția sa dețin..
Dacă alegerile ar avea loc la începutul lunii octombrie, 6 partide și coaliții vor intra în cel de-al 51-lea parlament, potrivit unui sondaj Market Links..
Care este nivelul de decibeli al unui motor de avion sau al unui burghiu manual, în șoaptă, într-o conversație normală, într-o mașină care se deplasează cu..