Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Bulgarii optează din ce în ce mai mult pentru nordul Greciei ca destinație turistică, dar și investițională

Foto: Veneta Nikolova

Mulți bulgari vor merge din nou în Grecia pentru vacanța de vară, chiar dacă prețurile au crescut acolo, în unele părți cu până la 30%. Dar o tendință devine din ce în ce mai evidentă - pe lângă vacanța la mare, tot mai mulți bulgari aleg Grecia ca destinație de investiții. În ultimii ani, peste 10.000 de bulgari au cumpărat proprietăți imobiliare, cei mai mulți în regiunea nordică a Greciei. Interesul pentru Alexandroupolis ca destinație turistică și investițională a fost deosebit de mare; aceasta se bazează mai ales pe turiștii din țările vecine Turcia, Bulgaria și România. Aici, prețurile de cazare și prețurile la baruri și restaurante sunt puțin mai mici decât în alte părți ale țării, și există întotdeauna faptul că se află la doar 76 km. de granița cu Bulgaria.

Alexandroupolis

"După coronavirus, cererea mare a crescut prețurile, dar acest lucru este legat de creșterea nivelului serviciilor", spune Petros Kyriakidis, director adjunct al departamentului de turism al asociației municipale de turism din Alexandroupolis.

Alexandroupolis este capitala regiunii Macedonia de Est și Tracia și este al treilea port ca mărime al Greciei, un centru economic și de transport pentru această parte a continentului, deoarece se află la o răscruce de drumuri, și este legată de livrarea de gaz lichefiat și de construcția interconectorului cu Bulgaria.


Există o investiție foarte serioasă din partea NATO și există două proiecte de construcție de cale ferată pentru a conecta Alexandroupolis cu Varșovia, explică expertul în turism și publicitate Chris Mammides. Acestea vor traversa întreaga regiune, inclusiv Bulgaria. Acest lucru va face ca nordul Greciei să fie mai atractiv pentru turism și pentru întreprinderi. În legătură cu aceste proiecte ne așteptăm ca numărul vizitatorilor din țara dumneavoastră să crească semnificativ, spune Chris Mammides și adaugă:


"Creșterea turismului a început imediat după pandemia Covid-19 și suntem martorii multor bulgari care cumpără proprietăți aici pentru uz personal, dar și ca investiție, ceea ce înseamnă că se ocupă de industria hotelieră și de restaurante", spune Chris Mammides. 

Chris Mammides

Sezonul turistic activ nu a început încă în nordul Greciei, dar limba bulgară poate fi auzită deja vorbită pe străzile, pe plajele și în tavernele din Alexandroupolis. Petros Kyriakidis spune că bulgarii reprezintă o parte semnificativă din economia locală și sunt foarte apreciați ca investitori, dar și ca oaspeți și ca buni vecini.


Sunt turiști foarte buni, spune el, avem nevoi similare, aceleași caracteristici, aceeași cultură. Noi îi iubim pe bulgari și bulgarii îi iubesc pe greci. Așadar, avem o cooperare foarte bună și avem nevoie de ei, spune Petros Kyriakidis.

Fotografii: Veneta Nikolova, BGNES




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Sindicatele amenință cu proteste dacă salariile nu cresc cu 10%

Pentru o creștere salarială de cel puțin 10% în toate domeniile bugetare și o creștere mai semnificativă a veniturilor în educație, sănătate și la Ministerul de Interne în 2025, insistă sindicatul KNSB. La Burgas, liderul sindical Plamen Dimitrov a..

publicat în 20.11.2024 la 11:00

INS: PIB a crescut cu 2,2% în ritm anual în trimestrul al treilea

Economia Bulgariei a crescut cu 2,2% în ritm anual în trimestrul al treilea, potrivit estimării rapide a Institutului Național de Statistică (INS). Cheltuielile de consum final au crescut cu 4,6%, importurile de bunuri și servicii cu 1,9% și exporturile..

publicat în 14.11.2024 la 16:00

Patronatele și sindicatele dezbat mecanismul de stabilire a salariului minim

Reprezentanți ai patronatelor, sindicatelor și experți de stat discută propunerile Ministerului Muncii și Politicii Sociale de a introduce un nou mecanism de stabilire a salariului minim. Grupul de lucru de la Ministerul Muncii și Politicii Sociale..

publicat în 14.11.2024 la 11:30