Asociația Culturală Bulgară din Belgia recrutează voluntari pentru a lucra la standurile de carte ale editurilor care participă la cel de-al cincilea Festival de Carte Bulgară de la Bruxelles. Evenimentul începe sâmbătă, 10 iunie, și va reuni scriitori, editori și cititori bulgari în capitala Belgiei.
„Căutăm voluntari preocupați de cărți care să lucreze sâmbătă și/sau duminică la un stand al uneia dintre editurile participante. Anul acesta ne vizitează unsprezece edituri cu peste 300 de titluri. Dacă vrei să faci parte din această aventură, scrie-ne. Vom fi recunoscători pentru orice ajutor”, a scris Asociația Culturală Bulgară pe pagina sa de Facebook./MI
Ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova, Maya Dobreva, a vizitat școlile și o universitate din Entitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, la inițiativa Ministerului Educației din Republica Moldova, transmite BTA. Ambasadoarea a discutat cu elevii și..
În cadrul unei ceremonii speciale desfășurate la Ambasada României la Sofia, ambasadoarea Brândușa Ioana Predescu i-a înmânat dirijorului bulgar Nayden Todorov Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer. “Ne aflăm astăzi aici pentru a-l..
În toamna acestui an, Sofia va deveni epicentrul operei mondiale, găzduind prestigiosul concurs Operalia între 20 și 26 octombrie 2025 . Evenimentul, considerat echivalentul Jocurilor Olimpice pentru muzica clasică, este organizat de celebra soprană..
În cadrul unei ceremonii speciale desfășurate la Ambasada României la Sofia, ambasadoarea Brândușa Ioana Predescu i-a înmânat dirijorului bulgar Nayden..
Ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova, Maya Dobreva, a vizitat școlile și o universitate din Entitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, la inițiativa..