La sfârșitul anului 2022, bulgarii păstrau în bănci peste 36 de miliarde de euro, în creștere cu 8,2% față de 2021. Însă numărul depozitelor bancare ale gospodăriilor a scăzut cu 2% în decurs de un an, acestea fiind acum de aproape 8,9 milioane. 55% din aceste depozite sunt pentru sume de până la 500 de euro, media fiind de 85 de euro. 7,22% dintre persoanele cu depozite au sume de până la 2.500 de euro, arată statisticile Băncii Naționale a Bulgariei. 290.000 de deponenți, adică 4%, dețin aproape jumătate din banii păstrați în bănci. În 2022, gospodăriile din Bulgaria au contractat în total 3 milioane de credite în valoare totală de aproape 18 milioane de euro, peste 70% dintre credite fiind pentru sume de până la 2.500 de euro. Acest lucru înseamnă că sunt foarte mulți bulgari care se îndatorează pentru a-și putea satisface nevoile zilnice, comentează Liubomir Kostov, economist-șef al Confederației Sindicatelor Independente din Bulgaria.
În cadrul unei ședințe record care a durat 18 zile, deputații au făcut a șaptea încercare nereușită de a alege un președinte al Adunării Naționale. După mai multe pauze și un nou vot, cel mai vârstnic deputat, Silvi Kirilov de la „Există un astfel de..
Liderul ”DPS - Nou Început”, Delian Peevski, și-a exprimat disponibilitatea de a prelua funcția de prim-ministru. ”Când vom fi primul partid, voi forma un guvern”, a declarat el în marja Adunării Naționale. ”Dacă bulgarii dau responsabilitatea „DPS -..
”După votul de astăzi pentru președintele Adunării Naționale, Continuăm Schimbarea (PP) a cerut demisia lui Daniel Lorer și Iavor Bojankov”, a scris pe Facebook copreședintele partidului, Kiril Petkov. Silvi Kirilov, nominalizat de Există un Astfel de..
În cadrul unei ședințe record care a durat 18 zile, deputații au făcut a șaptea încercare nereușită de a alege un președinte al Adunării Naționale. După..