Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Patru țări semnează la Sofia un memorandum privind gazele naturale cu Azerbaidjanul

Președintele bulgar Rumen Radev și omologul său din Azerbaidjan Ilham Aliyev
Foto: BGNES-arhivă

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, vizitează astăzi Bulgaria. Vizita are loc la invitația președintelui bulgar Rumen Radev.

În prezența președinților Radev și Aliyev, va avea loc o ceremonie de semnare a unui memorandum de înțelegere pentru promovarea cooperării între operatorii sistemelor de transport de gaze din Bulgaria (Bulgartransgaz), România (Transgaz), Ungaria (FGSZ), Slovacia (Eustream), precum și compania de stat azeră (SOCAR). Documentul se înscrie în cadrul inițiativei comune Solidarity Ring (STRING), propusă de Bulgaria și sprijinită de Comisia Europeană, care vizează creșterea securității aprovizionării cu gaze naturale a Uniunii Europene și a regiunii Europei Centrale și de Sud-Est.

Memorandumul va fi semnat de ministrul bulgar al energiei Rosen Hristov, ministrul român al energiei Virgil-Daniel Popescu, ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului Péter Szijjártó, ministrul slovac al economiei Karel Hirman și ministrul azer al energiei Parviz Shahbazov.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Kostadin Kostadinov

Partidul „Renaștere” strânge semnături în Parlament pentru o moțiune de cenzură împotriva Guvernului

Partidul „Renaștere” inițiază o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de Rosen Zheliazkov, invocând un „eșec sistemic în politica externă”. „În loc să apere interesul național, guvernul urmează orbește linia confruntațională a elitei..

publicat în 24.03.2025 la 17:00

Marin Marinov este bulgarul care a murit în atacul din Fâșia Gaza

Cetățeanul bulgar care a murit în atacul din Gaza de acum două zile este Marin Marinov, în vârstă de 51 de ani, din orașul Iambol. Acest lucru reiese dintr-o publicație a municipalității din Iambol pe rețelele de socializare. Israelul investighează..

publicat în 21.03.2025 la 14:00
Radostin Vasilev

Partidul Sabie amenință cu blocaje și proteste dacă grupul lor parlamentar nu este recunoscut

Partidul Sabie amenință cu blocaje și proteste dacă grupul lor parlamentar nu este recunoscut Dacă pe 26 martie 2025 nu va fi recunoscut grupul parlamentar al partidului ''Moralitate, Unitate, Onoare'' (Sabie), vom începe blocadele, a declarat liderul..

publicat în 21.03.2025 la 13:15