Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Procurorul general Ivan Gheshev nu va intra în politică, pentru că nu poate minți ca politicianul bulgar

Ivan Gheșev
Foto: Borislava Borisova

„Proiectul de lege care prevede introducerea controlului asupra procurorului general, nu este despre responsabilitate. Are un singur scop – dacă se poate, ținerea sub control a procuraturii, și prin aceasta, să se remodeleze puterea politică și economică”.  Afirmația aparține prim-procurorului  Ivan Gheșev, la Radioul Național Bulgar și a adăugat că dacă textele legii vor fi adoptate, se va adresa Curții Constituționale. El a presupus, însă, că înainte de a  se pronunța „vor încerca să producă un dosar penal” împotriva lui. Potrivit acestuia, în spatele tuturor acestor lucruri se află ceva ilegitim, dar este ridicol să ne ocupăm de o persoană când statul se află în asemenea  situație.

În ce privește dosarul privind fotografiile cu teancurile de bani și aur din dormitorul fostului premier Boyko Borisov, procurorul general a anunțat că cercetările care se fac, sunt două și din câte cunoaște, acestea sunt la final. Și despre presupusa casă a lui Borisov din Barcelona, a spus că toate acțiunile prevăzute de lege sunt în curs.

Ivan Gheșev a declarat că nu va intra în politică, pentru că „să fii politician bulgar, trebuie să privești oamenii în ochi și să-i minți”.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Baza militară Graf Ignatievo

Anchetatorii accidentului L-39 din „Graf Ignatievo” lucrează la trei versiuni

Anchetatorii accidentului L-39 din „Graf Ignatievo” lucrează la trei versiuni Eroare umană, o defecțiune tehnică sau o comandă incorectă sunt versiunile asupra cărora lucrează anchetatorii cauzelor care au dus la prăbușirea avionului de antrenament..

publicat în 14.09.2024 la 12:00

Președintele Rumen Radev co-pilotează un F-16 și laudă capacitățile aeronavei

Președintele Rumen Radev co-pilotează un F-16 și laudă capacitățile aeronavei Președintele Rumen Radev a fost copilot într-un avion de vânătoare F-16 pilotat de un pilot italian. Zborul demonstrativ de la baza aeriană Graf Ignatievo a durat 40 de..

publicat în 13.09.2024 la 17:00

120 kg de aur confiscate la punctul de frontieră Kapitan Andreevo

120 kg de aur confiscate la BCP Kapitan Andreevo Oficialii vamali au confiscat o cantitate record de 120 kg de aur la punctul de control Kapitan Andreevo de la granița cu Turcia. Au fost confiscate lingouri de aur, monede și bijuterii. Șoferul, un..

publicat în 13.09.2024 la 16:15