A doua forță politică ca mărime din parlament Noi Continuăm Schimbarea/Bulgaria Democrată nu va susține un guvern pe mandatul primei forțe politice- GERB/SDS. Acest lucru a fost confirmat de liderii coaliției, Kiril Petkov, Asen Vasilev și Hristo Ivanov, după consultările cu președintele Rumen Radev.
"GERB este adversarul nostru. Avem opinii diferite cu privire la modul în care ar trebui să se dezvolte țara", a declarat Asen Vasilev. "Suntem pregătiți să oferim o oportunitate clară pentru Adunarea Națională de a alege un guvern în cel de-al doilea mandat de formare a guvernului", a declarat Kiril Petkov. În cuvintele sale, pe lista de priorități a coaliției se află zona euro, Schengen, combaterea corupției și posibilitatea de a investiga procurorul general.
"Sunt conștient că locul doi este un test al principiilor voastre politice, din cauza ofertei voastre de prezență în politică ca alternativă la vechiul model de guvernare", a declarat șeful statului bulgar, Radev.
Partidul „Renaștere” inițiază o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de Rosen Zheliazkov, invocând un „eșec sistemic în politica externă”. „În loc să apere interesul național, guvernul urmează orbește linia confruntațională a elitei..
Cetățeanul bulgar care a murit în atacul din Gaza de acum două zile este Marin Marinov, în vârstă de 51 de ani, din orașul Iambol. Acest lucru reiese dintr-o publicație a municipalității din Iambol pe rețelele de socializare. Israelul investighează..
Partidul Sabie amenință cu blocaje și proteste dacă grupul lor parlamentar nu este recunoscut Dacă pe 26 martie 2025 nu va fi recunoscut grupul parlamentar al partidului ''Moralitate, Unitate, Onoare'' (Sabie), vom începe blocadele, a declarat liderul..
La începutul dineului solemn Iftar, organizat în onoarea ambasadorilor țărilor arabe acreditați la Sofia, ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev a..
Guvernul bulgar nu va interveni în scandalul cu procurorul european bulgar Teodora Gheorghieva. Vorbind la Radioul Național Bulgar din Gorna..
În următoarele 24 de ore, în țară va predomina vremea noroasă. Întreruperi temporare ale înnorării vor avea loc mai ales în orele dinaintea prânzului. În..