Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Noul parlament a eșuat la prima încercare de a alege un președinte

Foto: BTA

Deputații celei  de-a 49-a Adunare Națională nu au reușit să aleagă un Președinte, din prima încercare. Candidatura lui Rosen Zhelyazkov a fost susținută doar de către deputații GERB-SDS cu 68 de voturi. Împotrivă au votat doar 8 reprezentanți parlamentari ai formațiunii „Renașterea”. Restul de 144 de parlamentari s-au abținut.

Respins a fost și candidatul partidului „Renașterea”, Petar Petrov. Pentru aceasta au votat 37 de deputați, 88 au fost „împotrivă” și 39 s-au abținut.

Referindu-se la practica Parlamentului European, formațiunea „Continuăm schimbarea--Bulgaria Democrată” a propus introducerea unei președinții rotative, în care președintele Adunării Naționale să se schimbe o dată la două luni, împreună cu președintele Comisiei Legislative./ AI



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Renaștere trimite președintelui o cerere oficială pentru organizarea unui referendum privind păstrarea levului bulgar

Partidul Renaștere a trimis o cerere oficială președintelui Rumen Radev pentru a convoca un referendum privind păstrarea levului bulgar, scrie pe Facebook liderul formațiunii, Kostadin Kostadinov, și adaugă că referendumul poate fi programat dacă au fost..

publicat în 11.03.2025 la 14:00
Pavlina Panova

Curtea Constituțională a acuzat Biroul Electoral Central și „Serviciile Informatice”,de sabotaj

Comisia Electorală Centrală trebuie să efectueze recalcularea rezultatelor alegerilor dispusă de Curtea Constituțională, ceea ce va clarifica dacă se schimbă distribuția mandatelor în cea de-a 51-a Adunare Națională. Termenul pentru aceasta a expirat..

publicat în 11.03.2025 la 08:30

Bulgaria sprijină Muntenegru pentru aderarea sa la UE, afirmă președintele bulgar

Bulgaria va continua să ofere un sprijin puternic pentru perspectiva europeană a Muntenegrului, l-a asigurat președintele bulgar Rumen Radev pe omologul său muntenegrean Jakov Milatovic, care se află într-o vizită oficială în Bulgaria. El a subliniat că..

publicat în 10.03.2025 la 16:15