Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Bulgarii votează din nou

Ei aleg 240 de deputați care vor forma cea de-a 49-a Adunare Națională a țării

Trăiește cum trăiește bulgarul, și iar vin alegerile... Astăzi fix la 7:00 a început ziua de vot,  în care pentru a cincea oara în ultimii doi ani, poporul bulgar trebuie, prin vot, să formeze puterea legislativă a țării.

Peste 6 milioane și jumătate de bulgari au dreptul de a-și exercita voința civică pentru viitorul mai bun al țării, conform înțelegerii și convingerilor lor. Aceștia sunt toți cetățeni bulgari care au împlinit vârsta de 18 ani, care nu sunt puși sub interdicție și nu execută o pedeapsă cu închisoarea, indiferent de țara în care se află. La organizarea alegerilor pentru reprezentanții naționali, persoanele cu statut de rezidenți permanenți în Republica Bulgaria care nu sunt cetățeni bulgari, nu au drept de vot.

Comisia Electorală Centrală precizează că singurul document care dă drept de vot în țară este cartea de identitate sau pașaportul  valabil doar pentru cei născuți înainte de 31.12.1931 și asta în baza unui domiciliu permanent. Excepție fac cetățenii care și-au exprimat anterior dorința vot la adresa curentă și studenții cu carnet electronic de student, cu  prezentarea unei adeverințe ștampilate de la universitatea în care învață, care să ateste studiile la forma de zi  pentru semestrul respectiv al anul universitar în desfășurare. Nu este permis votul cu pașaport internațional sau alt pașaport, permis de conducere sau orice alt document.

4.566 de deputați candidați, reprezentanți ai 15 partide și a 7 coaliții, luptă pentru încrederea alegătorilor. În mod tradițional, votul în Bulgaria are loc într-un total de 31 de circumscripții electorale cu multe mandate, repartizate  în funcție de regiunile țării, fiecare dintre acestea urmând a trimite un anumit număr de reprezentanți în viitorul parlament, minimul fiind de 4. Excepție fac capitala Sofia, care include trei circumscripții cu mai multe mandate, și Plovdiv care are 2 astfel de circumscripții electorale.

Anul acesta marchează și schimbări. După numeroase dezbateri în cadrul celei de-a 48-a Adunări Naționale, buletinul de vot pe hârtie a fost reintrodus, iar astăzi orice alegător inclus într-o secție electorală cu peste 300 de alegători va putea alege cum să voteze  – cu aparat automat de vot sau cu buletinul pe hârtie. În țară sunt în total 11.818 secții de votare, în  9.366 dintre acestea, fiind amplasate aparate automate de vot. 

Doar buletinele de vot de hârtie vor fi folosite în secțiile cu până la 300 de alegători, cele din instituțiile medicale, căminele de bătrâni și alte instituții specializate, precum și pe navele sub pavilion bulgar, în centrele de detenție și închisori”.

Votul poate fi exercitat și cu secție mobilă de votare, cu condiția ca până pe 18 martie să fi fost depusă o cerere pentru deschiderea unei astfel de secții. Pe teritoriul fiecărei municipalități se desemnează cel puțin o comisie electorală secțională mobilă dacă există cerere depusă până la sfârșitul lunii martie, la Comisia Electorală Centrală, pentru nu mai puțin de 10 alegători. Votul cu însoțitor este permis numai dacă un anumit  cetățean nu își poate exercita singur dreptul de vot din motive de sănătate. Comisia Electorală Centrală precizând că analfabetismul nu este o astfel de condiție.

În premieră a fost  introdusă supravegherea video în secțiile de votare, iar după încheierea votului numărătoarea buletinelor de vot va fi înregistrată.

Potrivit legii, secțiile de vot sunt deschise  până la ora 20:00. Dacă după această oră mai  sunt alegători în fața secției de votare care nu au votat, aceștia vor putea face acest lucru, dar nu mai târziu de ora 21:00.

87,7 milioane de leva a cheltuit Bulgaria cu această a cincea rundă de azi de  alegeri parlamentare anticipate. Dacă vor fi ultimele pe  acest an sau vor completa o seria  de zile electorale - 4 aprilie, 11 iulie, 14 noiembrie 2021 și 2 octombrie 2022 - rămâne de văzut.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Punctul de frontieră Kapitan Andreevo

Din motive tehnice, timp de 12 ore se va întrerupe traficul greu între Bulgaria și Turcia

De la ora 21:00 din 16 noiembrie până la ora 07:00 din 17 noiembrie, administrația vamală turcă suspendă prelucrarea vehiculelor de marfă la punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria de la Lesovo și Kapitan Andreevo, din cauza introducerii unui nou..

publicat în 15.11.2024 la 12:30

Cursuri, demonstrații și experimente distractive pentru toată lumea la Facultatea de Fizică a Universității din Sofia

Facultatea de Fizică a Universității din Sofia „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia își deschide astăzi laboratoarele pentru o «Zi de toamnă» specială, în care copii și adulți inspirați de știință să petreacă câteva ore interesante și fructuoase...

publicat în 15.11.2024 la 09:30

Jumătate dintre diabeticii din Bulgaria se consideră sănătoși

Cu ocazia Zilei mondiale a diabetului, instituțiile medicale din diferite orașe din Bulgaria  organizează consultații gratuite pentru persoanele cu diabet și cele expuse riscului de a dezvolta această boală. Potrivit Societății Bulgare de Endocrinologie,..

publicat în 14.11.2024 la 12:30