Prima navă de croazieră pe Dunăre pentru sezonul turistic de anul acesta, a acostat pe 20 martie în portul Vidin. Aproape 150 de turiști americani și japonezi care călătoresc la bordul luxosului „Viking Lif”, au vizitat pentru prima dată stâncile unice din Belogradchik și cetatea „Kaleto”. Apoi s-au întors la Vidin să viziteze cetatea „Baba Vida”.
În noul sezon turistic, 294 de nave de croazieră cu peste 36.000 de turiști străini sunt așteptate să acosteze în portul Vidin. În mod tradițional, sezonul începe pe 20 martie, iar anul acesta va dura mai mult – până pe 27 decembrie, când este programată ultima navă de croazieră care navighează pe Dunăre. Cele mai aglomerate luni sunt mai, iunie, iulie, august și septembrie, când acolo acostează lunar între 40 și 45 de nave.
Excursiile pe Dunăre au devenit, după 2010, un hit turistic pentru turiștii străini, în special din America și Asia, relatează agenția de presă BTA. Interesant este că toți turiștii au peste 65 de ani, majoritatea fiind cupluri căsătorite. Potrivit ghidurilor turistici de pe navele de croazieră, turiștii străini manifestă interes puternic pentru siturile religioase și istorice din Bulgaria, precum și pentru obiective turistice din trecutul recent.
Trei municipalități bulgare participă la expoziția internațională de turism de la Paris Pomorie, Varna și Sofia vor reprezenta Bulgaria la standul bulgăresc din cadrul International French Travel Market (IFTM) TopResa 2024, alături de alte cinci..
Sofia nu se numără printre cele mai vizitate capitale europene. Dar are multe de oferit - orașul este modern, păstrând în același timp farmecul trecutului. Capitala bulgară este o alternativă bună la Paris și Londra, relatează ediția bulgară a Deutsche..
Situată în nord-vestul muntelui Rila, în valea râului Malyovitsa, cabana Malyovitsa este printre cele mai populare locuri în rândul montaniarzilor din Bulgaria - pentru relaxare, servirea mesei și ca punct de plecare spre o serie de vârfuri - Malyovitsa,..