„În acest sezon de iarnă 70% din turiștii din țară, sunt bulgari”, a declarat la Televiziunea Națională din Bulgaria, Ilin Dimitrov, ministru interimar al Turismului. Sezonul de iarnă a fost dificil, dar de succes. Nu a fost zăpadă în toată Europa. Pistele au fost aduse în formă bună, s-au dat starturile la Cupa Mondială, a mai adăugat ministrul Dimitrov. În stațiunile de iarnă au fost înregistrați 1,4 milioane de turiști, ceea ce reprezintă cu 28% mai mult decât sezonul trecut și cu 5% mai mult decât înainte de 2019.
Turiști sunt deja așteptați de sărbătorile de Paște. Ofertele pentru aprilie sunt de la 40 de euro pe zi și ajung la până la 250. Campaniile de publicitate sunt foarte puternice în România, Polonia și Cehia, a spus ministrul.
Pentru sezonul estival al acestui an sunt așteptați aproximativ 4,7 milioane de turiști. O problemă cu zborurile charter se profilează din cauza lipsei de aeronave și echipaje suficiente la transportatori. Finanțarea reclamei în turism este și ea insuficientă.
Parlamentul a adoptat în primă lectură modificările la Legea turismului, care reglementează criteriile pentru declararea unei stațiuni de interes național. Desemnarea se va face printr-o decizie a Consiliului de Miniștri, la propunerea ministrului..
Conform celor mai recente date Eurostat, Bulgaria se numără printre primele cinci țări din UE în ceea ce privește creșterea numărului de înnoptări turistice pentru perioada aprilie-iunie 2024, comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Rezultatele..
Metroul urban din Sofia s-a dovedit a fi printre cele mai apreciate din Europa. Metroul din Sofia a fost clasat pe locul al doilea în Europa, depășit doar de cel din Oslo, potrivit Euronews. Studiul a fost realizat de compania de depozitare a bagajelor..
Cu ocazia participării Bulgariei la World Travel Market de la Londra, Ministerul Turismului și National Geographic au anunțat o campanie publicitară..
În cadrul Târgului Mondial de Turism WTM de la Londra, ministrul Turismului Evtim Miloșev a avut o serie de întâlniri-cheie cu miniștrii europeni ai..
Bansko a fost recunoscută drept una dintre cele mai dorite destinații în timpul World Travel Market London .Orașul stațiune a intrat în top 10 al..