Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

La miezul nopții expiră termenul de depunere a cererilor de vot pentru bulgarii din străinătate

La ora  24.00, data 7 martie expiră termenul în care se depun cererile de vot în străinătate pentru alegerile parlamentare din 2 aprilie. Cererile depuse prin intermediul sistemului electronic de pe site -ul Comisiei Electorale Centrale sunt de aproape 39.000. Peste 24.000 sunt cererile depuse Turcia. Peste 2.200 de solicitări vin din Germania și Regatul Unit, iar din Statele Unite, peste 1700. În mod activ se solicită opțiunea de votare și în Spania și Olanda.

De asemenea, până pe 7 martie, comunitățile bulgare din străinătate pot face propuneri către conducerea serviciilor diplomatice și consulare, privind amplasarea secțiilor de vot.

Conform codului electoral, secție de vot în străinătate se deschide pentru minimum 40 de cereri într-un singur loc. Cetățenii care au depus cerere,  vor fi înscriși în listele electorale din locul respectiv și vor fi șterși din secțiile conform domiciliului din Bulgaria. Oricine este în străinătate în ziua votului poate vota în secția deschisă, fiind trecute pe listele de acolo, prin completarea unei declarație conform căreia persoana respectivă nu va vota în altă parte.

Până la data de 11 martie, Comisia Electorală Centrală de la Sofia trebuie să decidă asupra locurilor și a numărului de secții de vot din străinătate. /II



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

A treia încercare nereușită de alegere a președintelui Parlamentului

Reprezentanții poporului au făcut o a treia încercare nereușită de a-și alege președintele Parlamentului. Forțele politice au înaintat din nou cinci candidaturi. Doar Există un Astfel de Popor și-a schimbat propunerea, nominalizându-l pe cel mai în..

publicat în 15.11.2024 la 17:00
Petia Ivanova, Asociația Îngheri pe Drumuri

Protestul de la Sofia cere pedepsirea autorilor de infracțiuni rutiere

Încă un protest al prietenilor și rudelor persoanelor care și-au pierdut viața în accidente rutiere a avut loc în fața Tribunalului Central din Sofia, iar apoi s-a mutat în spațiul din fața clădirii Parlamentului Protestatarii cer dreptate pentru..

publicat în 15.11.2024 la 14:00

Partidul Socialist Bulgar și Renaștere doresc restabilirea drepturilor președintelui de a forma cabinete interimare

”Partidul Socialist Bulgar - Stânga Unită (BSP) și Renaștere au strâns 55 de semnături pentru a se adresa Curții Constituționale în încercarea de a restabili drepturile președintelui de a forma cabinete interimare”, a declarat Borislav Guțanov la un..

publicat în 15.11.2024 la 13:15