Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Războiul din Ucraina

Kievul a decis că va continua să îl apere pe Bahmut

Foto: Facebook /Forțele militare ale Ucrainei

Miniștrii apărării din UE se reunesc informal la Stockholm, a anunțat președinția suedeză. Pe 7 și 8 martie, în prezența reprezentanților ucraineni, se va discuta despre sprijinul militar pentru Ucraina, inclusiv despre instruirea trupelor ucrainene și achiziționarea de muniție de artilerie pentru Kiev. Estonia a propus deja ca UE să aloce 4 miliarde de euro pentru achiziționarea de obuze de 155 mm. Generalii ucraineni vor informa forumul cu privire la situația de pe front.

Luptele continuă în orașul ucrainean Bahmut. Președintele Volodymyr Zelensky a declarat că Consiliul comandanților a decis să continue apărarea orașului. În același timp, forțele rusești încearcă să strângă asediul orașului și să obțină prima lor victorie majoră pe câmpul de luptă în mai bine de șase luni. Bahmut nu este încercuit, a declarat Olexii Danilov, președintele Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, dar a descris situația de acolo ca fiind complicată, relatează REUTERS.

Potrivit unui reportaj al New York Times News, armata ucraineană a desfășurat o contraofensivă în apropiere de Bahmut din 4 martie și a păstrat controlul asupra ultimului drum principal care duce spre orașul încercuit.

Orașul Bahmut se află sub încercuire operațională, a declarat Yan Gagin, un consilier al liderului separatist din Donețk, Denis Pușilin, pentru televiziunea rusă de stat. Aproximativ 10.000 de soldați ucraineni rămân în oraș. Pierderile lor în efective ajung la 500 pe zi. Dacă ucrainenii vor încerca să iasă din încercuire, vor suferi pierderi și mai mari și, în cele din urmă, vor avea de ales între a se preda sau a muri, spune Gagin, care consideră că armata ucraineană și-a epuizat tot potențialul ofensiv în apropiere de Bakhmut.

Citând o sursă NATO neidentificată, CNN a relatat că, până acum, în luptele pentru Bahmut, armata rusă a avut de cinci ori mai multe pierderi decât ucrainenii care se apără, potrivit datelor serviciilor de informații ale Alianței. În ciuda raportului favorabil, Ucraina suferă pierderi semnificative, a precizat sursa.

Ministrul chinez de externe Qin Gang a declarat într-o conferință de presă în marja sesiunii anuale a parlamentului chinez că criza ucraineană pare să fie condusă de mâna invizibilă a cuiva, care o împinge spre prelungirea și escaladarea conflictului. "Această mână invizibilă folosește Ucraina în interesul propriilor sale obiective geopolitice", a susținut diplomatul. "Conflictul, sancțiunile și presiunile nu vor rezolva problema. Procesul de negociere a păcii ar trebui să înceapă cât mai curând posibil, iar preocupările legitime de securitate ale tuturor părților ar trebui să fie respectate", a declarat Qin.

"China nu este parte a crizei și nu furnizează arme niciuneia dintre părțile implicate în conflict. Pe ce se bazează atunci acuzațiile, sancțiunile și amenințările la adresa Chinei? Acest lucru este absolut inacceptabil", a declarat ministrul.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

A șaptea încercare nereușită de a alege un președinte al Parlamentului

În cadrul unei ședințe record care a durat 18 zile, deputații au făcut a șaptea încercare nereușită de a alege un președinte al Adunării Naționale. După mai multe pauze și un nou vot, cel mai vârstnic deputat, Silvi Kirilov de la „Există un astfel de..

publicat în 29.11.2024 la 09:30

Delian Peevski spune că poate forma un cabinet dacă i se oferă ocazia

Liderul ”DPS - Nou Început”, Delian Peevski, și-a exprimat disponibilitatea de a prelua funcția de prim-ministru. ”Când vom fi primul partid, voi forma un guvern”, a declarat el în marja Adunării Naționale. ”Dacă bulgarii dau responsabilitatea „DPS -..

publicat în 28.11.2024 la 17:00
Daniel Lorer și Iavor Bojankov

PP a cerut demisia a doi deputați care nu au susținut candidatura lui Silvi Kirilov

”După votul de astăzi pentru președintele Adunării Naționale, Continuăm Schimbarea (PP) a cerut demisia lui Daniel Lorer și Iavor Bojankov”, a scris pe Facebook copreședintele partidului, Kiril Petkov. Silvi Kirilov, nominalizat de Există un Astfel de..

publicat în 28.11.2024 la 16:00