Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Coproducția româno-franceză „Metronom”, premiată la Cannes, cu proiecție la Sofia

Foto: Institutul Francez în Bulgaria/Institut français de Bulgarie

Martie 2023 – Luna Francofoniei în Bulgaria, marcată la Sofia printr-o serie întreagă de evenimente culturale realizate în parteneriat cu diferite instituții și persoane care contribuie activ la vitalitatea Francofoniei.

Unul dintre partenerii de seamă ai acestor manifestări este chiar Ambasada României în Bulgaria, cu care Institutul Francez va sărbători împreună nu numai Luna Francofoniei, ci și cea de-a 30-a aniversare de la aderarea României și Bulgariei ca state membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei.

Cu ocazia acestei duble aniversări, în cadrul seriei de evenimente „Cinematografia Francofoniei”, Ambasada României în Republica Bulgaria și Institutul Francez din Sofia invită publicul la proiecția filmului franco-român „Metronom”,  în regia cineastului român Alexandru Belc.

Proiecția va avea loc la sediul Institutului Francez din Sofia, în sala „Slaveykov”, vineri, 10 martie, de la ora 18:30, în prezența E.S. doamna Brândușa Predescu, Ambasadorul României în Bulgaria.

Fimul prezintă povestea unui cuplu de liceeni, implicat în anii ’70, în scrierea de scrisori către emisiunea Metronom de la Europa Liberă, iar cineastul român Alexandru Belc a câștigat, pentru acest film, premiul pentru cel mai bun regizor la secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes din 2022.

Filmul va fi în limba română cu subtitrare în limba franceză și bulgară, și va fi urmat de un vin d’honneur.

Participarea este liberă, în măsura disponibilității locurilor din sală, organizatorii făcând apel, însă, la rezervare pe adresa de e-mail a instituției.





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Filmul „Înainte să uit” spune o poveste de familie despre memorie și iubire

Cel mai nou film bulgăresc „Înainte să uit” poate fi văzut în cinematografe începând de astăzi. Acesta portretizează realitatea tristă a uneia dintre cele mai comune boli moderne - demența. Scenarista Teodora Stoilova-Doncheva s-a inspirat din..

publicat în 10.01.2025 la 08:30
Ministrul Culturii Naiden Todorov la deschiderea unei expoziții la Muzeul Getty în noiembrie 2024

Ministerul Culturii cere evacuarea tezaurelor tracice de la expoziția din Los Angeles

Ministerul Culturii cere evacuarea tezaurelor tracice de la expoziția din Los Angeles Au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea exponatelor expoziției „Tracia antică și lumea clasică:Comori din Bulgaria, Romania și Greece” din Los Angeles..

publicat în 08.01.2025 la 15:30
Paloma și Claude. Copertă de carte, 16.IV.1950

Expoziție în Sofia prezintă gravuri de Picasso

În această seară, la ora 18.00, galeria Kvadrat 500 din Sofia (parte din Galeria Națională), deschide o expoziție care prezintă din colecția Galeriei Naționale, douăzeci și una de printuri de Picasso (1881-1973).  Lucrările sunt legate tematic de..

publicat în 08.01.2025 la 10:30