Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Vicepreședintele Iotova va vizita comunitatea bulgară din Kosovo

Vicepreședinta bulgară Iliana Iotova (stânga) și președinta kosovară Wjosa Osmani
Foto: president.bg

Vicepreședintele Iliana Iotova se află într-o vizită oficială în Kosovo, cu ocazia celei de-a 15-a aniversări a independenței țării. Ea s-a întâlnit cu președintele Vjosa Osmani.

"Bulgaria sprijină o Republică Kosovo independentă. De aici încolo, în fața tuturor instituțiilor internaționale și europene, vom susține Kosovo pentru apartenența lor reală. Vom face lobby pentru aderarea la Consiliul Europei și, foarte curând, Kosovo își va depune cererea de aderare la UE și NATO", a declarat Iotova. Statutul cetățenilor kosovari cu conștitență bulgară a fost, de asemenea, un subiect central al discuțiilor.

"Obiectivul nostru este ca aceștia să obțină statutul de comunitate și să fie membri ai Consiliului Național al Comunităților din Kosovo și apoi să deschidă o școală bulgară de weekend", a subliniat vicepreședintele.

Pe 18 februarie, Iotova se va întâlni cu reprezentanții comunității bulgare din Kosovo, care numără aproximativ 15.000 de persoane.





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

CE dă în judecată Bulgaria și România pentru directiva privind apele reziduale

Comisia Europeană trimite Bulgaria și România în fața Curții Europene de Justiție pentru nerespectarea deplină a obligațiilor privind colectarea și tratarea apelor reziduale. Ambele țări au primit finanțări substanțiale din partea UE în cadrul..

publicat în 14.11.2024 la 17:00

Președintele Radev: Dezvoltarea Bulgariei ca stat democratic este responsabilitatea noastră a tuturor

Președintele bulgar Rumen Radev a declarat că speră ca impasul privind alegerea președintelui noii Adunări Naționale să fie rezolvat rapid, informează BTA.  Trei noi judecători constituționali depun jurământul Vorbind cu jurnaliștii după..

publicat în 14.11.2024 la 15:00

Trei noi judecători constituționali depun jurământul

Dr. Nevin Feti, profesorul Sașo Penov și Galina Toneva-Daceva au depus jurământul în calitate de judecători constituționali.Ceremonia a avut loc în sala de ședințe deschise a Curții Constituționale.După depunerea jurământului, noii judecători..

publicat în 14.11.2024 la 13:15