Ministrul de externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, a purtat discuții cu reprezentanții bulgarilor macedoneni din țară. La întâlnire au participat Gheorghi Trendafilov de la Uniunea Democratică Civică și Lupcio Gheorghievski de la Clubul Cultural "Vancio Mihailov" din Bitola. Întâlnirea a avut loc la cererea lui Bujar Osmani, relatează BGNES. Ea vine după o vizită la Bruxelles a bulgarilor macedoneni, care au discutat cu eurodeputați din diferite grupuri politice din Parlamentul European și cu comisarul pentru extindere și vecinătate - Olivér Várhelyi.
"I-am transmis ministrului Osmani sprijinul nostru ferm pentru depășirea atmosferei tensionate în relațiile cu Bulgaria și așteptările noastre de a avea acțiuni mai vizibile în ceea ce privește prejudecățile împotriva bulgarilor macedoneni și față de Bulgaria ca țară", a declarat Trendafilov după întâlnire. El a subliniat că se așteaptă ca autoritățile de la Skopje să își îndeplinească angajamentele care decurg din Tratatul de prietenie și din așa-numita propunere franceză pentru începerea negocierilor Macedoniei de Nord cu UE.
"Reamintim că drepturile omului și statul de drept sunt primul capitol care trebuie deschis și ultimul care trebuie închis în negocierile cu UE", au declarat reprezentanții bulgarilor macedoneni.
Fostul lider al Partidului Socialist Bulgar, Kornelia Ninova, și-a fondat propriul partid numit Bulgaria Nesupusă. Scopul formațiunii este acela de a fi o alternativă la modelul de guvernare. „Nu putem accepta dominația mafiei, regruparea statului..
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va efectua o vizită de trei zile în Bulgaria, în perioada 27-29 aprilie 2025. Programul său include întâlniri cu președintele Rumen Radev și cu prim-ministrul Rosen Jeliazkov. De asemenea, este așteptat..
Ambasadorul Bulgariei în Statele Unite, Gheorghi Panaiotov, a solicitat încheierea anticipată a mandatului său, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Motivele demisiei sale nu au fost precizate. Ambasadorul Gheorghi Panaiotov este un diplomat de..
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va efectua o vizită de trei zile în Bulgaria, în perioada 27-29 aprilie 2025. Programul său include..
Fostul lider al Partidului Socialist Bulgar, Kornelia Ninova, și-a fondat propriul partid numit Bulgaria Nesupusă. Scopul formațiunii este acela de a fi o..
Președintele Rumen Radev începe azi vizita oficială de două zile la Varșovia, la invitația omologului său Andrzej Duda. În capitala poloneză, el va..