Protejarea frontierelor externe ale UE este un angajament comun și trebuie să fie o prioritate pentru toate țările europene, a declarat președintele Rumen Radev, care s-a întâlnit ieri, cu membrii grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) din Parlamentul European, a informat biroul de presă al Președinției.
Potrivit președintelui Radev, extinderea conectivității în cadrul UE este de o importanță-cheie pentru a face față crizei economice și energetice și pentru a preveni agravarea inegalităților între diferitele state membre. Întărirea sprijinului pentru țările din prima linie, supuse celei mai mari presiuni migratorii, garantează securitatea tuturor statelor membre, a subliniat șeful statului bulgar și a cerut admiterea Bulgariei și României la Schengen în baza criteriilor stabilite./ DG
Aprofundarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite și Bulgaria ar trebui să fie o prioritate absolută pentru cooperarea bilaterală între noile noastre administrații, a declarat prim-ministrul Rosen Jeliazkov vicepreședintelui american J.D...
Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, s-a întâlnit, la Washington, cu Laura Lochman, secretar adjunct interimar al Biroului de Resurse Energetice din SUA. Cei doi au discutat despre construirea unui coridor vertical de gaze pentru livrări de..
Ministrul de Externe Georg Georgiev s-a întâlnit cu Marele Muftiu Dr. Mustafa Haji, informează BTA. Georgiev a subliniat rolul important al liderilor confesiunilor stabilite în Bulgaria în menținerea modelului unic de coexistență pașnică, toleranță și..
Parlamentul îi va audia astăzi pe ministrul Apărării, Atanas Zapryanov, și pe ministrul de Externe, Georg Georgiev, cu privire la un "chestionar" pregătit..
„ UE trebuie să rămână unită și previzibilă în sprijinul său total pentru Ucraina ”, a afirmat premierul Rosen Zhelyazkov, în discursul său înainte de..