Cel de-al doilea cabinet interimar al lui Galab Donev a intrat oficial în funcție. Șeful statului, Rumen Radev, a prezentat sarcinile și prioritățile guvernului interimar în cadrul unei ceremonii oficiale la Președinție.
Principala sarcină a celui de-al cincilea cabinet interimar, format de Radev, va fi pregătirea unor alegeri corecte și transparente, lucru care este complicat pe fondul noilor modificări ale legii electorale. Principalele priorități vor fi garantarea puterii de cumpărare a cetățenilor bulgari și lupta împotriva sărăciei, îmbunătățirea bazelor dezvoltării economice, reducerea monopolurilor și a speculațiilor, sprijinirea producătorilor interni și atragerea de investiții străine. Angajamentul guvernului rămâne securitatea și munca la proiectele de modernizare pentru a continua să se dezvolte, a declarat președintele.
Trebuie reamintit faptul că noua componență a cabinetului interimar este aceeași cu cea a cabinetului precedent, cu o singură excepție - locul ministrului culturii, Velislav Minekov, a fost preluat de directorul Filarmonicii din Sofia, Naiden Todorov.
"În ciuda instrumentelor limitate, ați reușit să opriți căderea liberă a statului, să stăpâniți crizele, să organizați alegeri corecte", a comentat președintele succesele cabinetului precedent al premierului Galab Donev. "Vom continua să ne facem în mod responsabil și transparent treaba pentru care am fost aleși și numiți", a spus Donev.
Termenul pe care Comisia Electorală Centrală (CEC) l-a dat companiei de stat Serviciile Informatice (SI) pentru a primi datele finale recalculate de la ultimele alegeri parlamentare a fost respectat. În această dimineață, până la ora 9.00, acestea au..
Bulgaria salută acordul privind încetarea focului în Ucraina încheiat între delegațiile Kievului și Washingtonului, care s-au întâlnit marți la Jeddah, în Arabia Saudită. Acest lucru reiese dintr-o postare a prim-ministrului Rosen Jeliazkov pe rețeaua de..
Renegocierea calității de membru al UE a Bulgariei a fost cerută într-o declarație în numele grupului parlamentar Renaștere de către liderul partidului, Kostadin Kostadinov. Potrivit acestuia, statutul de membru al UE nu corespunde intereselor Bulgariei...
Se face totul pentru a împiedica Bulgaria să adere la zona euro, la fel ca acum 4 ani, a declarat liderul GERB, Boiko Borisov, în parlament. El a anunțat..