O rachetă rusă a lovit aseară orașul Kramatorsk din regiunea Donețk și a ucis trei civili, a anunțat agenția de presă UNIAN. Potrivit celor mai recente date, 20 de persoane au fost rănite. Racheta a lovit opt clădiri rezidențiale - una dintre ele a fost distrusă și se bănuiește că oamenii sunt prinși sub dărâmături. "Oameni pașnici au murit și sunt sub dărâmături. Aceasta este realitatea zilnică a vieții din țara noastră. O țară care se învecinează cu răul absolut", a scris președintele Volodimir Zelenski.
Rusia își masează trupele în regiunea Luhansk, iar motivul ar putea fi o nouă ofensivă în estul Ucrainei, care să coincidă cu prima aniversare a invaziei ruse, au declarat oficiali ucraineni, citați de Associated Press. Potrivit guvernatorului regional din Luhansk, Serhiy Gaidai, forțele Kremlinului îi alungă pe locuitorii locali din casele lor din zonele controlate de Rusia în apropierea liniei frontului pentru a-i împiedica să furnizeze artileriei ucrainene informații despre mișcările trupelor rusești. "Există un transfer activ de trupe rusești în zonă. Cu siguranță pregătesc ceva pe frontul de est pentru luna februarie", a spus el.
În regiunea vecină Donețk se înregistrează, de asemenea, o concentrare de trupe rusești - în principal pentru a captura orașul-cheie Bahmut, a informat Statul Major ucrainean. Între timp, analiștii militari au prezis o nouă ofensivă a trupelor Kremlinului în Ucraina în curând. Institutul American pentru Studiul Războiului a emis o poziție conform căreia o ofensivă rusă este cea mai probabilă evoluție a evenimentelor în următoarele luni.
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksiy Reznikov, a declarat că în țara sa vor fi salvate vieți datorită unui radar avansat de apărare aeriană furnizat de Franța, cu o rază de acțiune de 250 de kilometri - suficient de puternic pentru a detecta rachete și drone care se apropie pe cerul întregii capitale Kiev și al zonei înconjurătoare, relatează Associated Press. "Acest radar va fi cireașa de pe tort", a adăugat ministrul.
Uniunea Europeană intenționează să antreneze 30.000 de soldați ucraineni, a declarat un oficial european anonim, citat de agențiile mondiale. Acest obiectiv va fi probabil atins înainte de sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului.
Fotografii EPA/BGNES
Dr. Nevin Feti, profesorul Sașo Penov și Galina Toneva-Daceva au depus jurământul în calitate de judecători constituționali.Ceremonia a avut loc în sala de ședințe deschise a Curții Constituționale.După depunerea jurământului, noii judecători..
Deputații bulgari nou-aleși au eșuat din nou în alegerea unui președinte pentru cea de-a 51-a Adunare Națională. La fel ca în prima sesiune parlamentară, din cei cinci candidați desemnați, Raya Nazaryan de la GERB-SDS și Andrei Țekov de la Continuăm..
Tribunalul orașului Sofia a suspendat procesul împotriva liderului partidulii Sabie, Radostin Vasilev, pe motiv că acesta a dobândit imunitate după ce a depus jurământul ca deputat în cea de-a 51-a Adunare Națională. Vasilev a fost acuzat că, în 2023,..
Potrivit unor informații neoficiale, președinția ungară a Consiliului UE a pregătit decizia pentru admiterea deplină a Bulgariei și României în Schengen...
În cadrul sesiunii de deschidere de astăzi a PE de la Strasbourg, Parlamentul European va solicita din nou aderarea deplină a Bulgariei și României la..
„Pentru noi, Boyko Borisov în funcția de prim-ministru al Bulgariei este o propunere absolut inacceptabilă, nu vom participa la comerțul pentru posturi.”..