Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Făuritorul de cuțite Aleksandar Aleksiev: „Oricât de frumos ar fi un cuțit, scopul lui este să taie”

Aleksandar Aleksiev
Foto: Arhivă personală

Sfântul Anton si Sfântul Atanasie sunt ocrotitorii meșterilor fierari. Zilele în care se sărbătoresc sunt una după alta, în calendar - 17 și 18 ianuarie. Astăzi vi-l prezentăm pe  Aleksander Aleksiev, făuritorul de cuțite  din Silistra. A început să-și facă propriile modele în urmă cu 5-6 ani. La început le făcea cu ce-avea la-ndemână. De altfel, recunoaște că i-au plăcut cuțitele, încă de mic - când și-a cumpărat primul cuțit de la magazinul local din banii strânși cu sorcova. A dat pe le 350 leva în banii de-atunci.

Alexander Alexiev spune că este autodidact. Ca să învețe, s-a uitat la clipuri pe Internet. Și-a spus că dacă alții pot face asta, de ce să nu încerce și el?

"De făurirea cuțitelor m-am „aprins” cu mult timp în urmă, dar am început să mă ocup de asta, acum 5-6 ani. La început foloseam ce-avem la îndemână. Modelarea cuțitului este partea mai ușoară, tratamentul termic e mai greuț”, spune meșterul Alexiev, care este convins că cea mai importantă este dorința. „E important să nu te aștepți că vei scoate un un produs grozav încă după primele încercări. Nu te aștepta la rezultate imediat”, a mai zis el.

Fiind o persoană extrem de autocritică, îl ajută în făurirea de cuțite. „Cuțitele sunt ceva ce necesită atingerea detaliilor”, a mai spus Aleksander Alesiev.


El este fericit că trăiește vremuri în care poate găsi și cumpăra absolut tot ce-i trebuie pentru a face un cuțit – metal, material pentru mâner, protecție, nituri, alte materiale necesare.

La început era și el nervos, se consuma, dar a înțeles că totul se întâmplă treptat odată cu acumularea de experiență. Și cu toate astea, însă îi e greu să-i placă pe deplin un cuțit pe care l-a făcut. Și categoric spune că scopul cuțitului este să taie și că nu se dă cadou.

După părerea lui, nu există nimic mai neplăcut în lume decât un cuțit tocit. Și că oricât de frumos ar fi un cuțit, scopul lui este să taie. Iar produsele care tocesc cel mai mult cuțitele sunt roșiile.

Martin Nikolov

Foto: Arhivă personală



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ministerul Finanțelor: Nu finanțăm salariile din companiile municipale

„Ministerul Finanțelor nu finanțează salariile angajaților din companiile municipale și private, ci activitățile definite în Legea bugetului de stat, Legea transportului rutier și Regulamentul privind condițiile și procedura de acordare a fondurilor..

publicat în 14.04.2025 la 15:00

35 de miliarde de leva sunt necesare pentru reabilitarea completă a rețelei de drumuri

Reabilitarea completă a rețelei de drumuri, inclusiv a tuturor tronsoanelor compromise, ar costa aproximativ 35 de miliarde de leva, a declarat ministrul Regional Ivan Ivanov pentru bTV. El a adăugat că nu este clar unde ar putea fi găsite aceste..

publicat în 14.04.2025 la 13:30
Premierul Rosen Zhelyazkov

Premierul Rosen Zhelyazkov a condamnat atacul cu rachete rusești asupra orașului ucrainean Sumî în Duminica Floriilor

„Sunt profund întristat de vestea oribilului atac cu rachete asupra centrului orașului Sumi în Duminica Floriilor”, a scris prim-ministrul Rosen Zhelyazkov pe rețeaua de socializare X. Prim-ministrul a declarat că inima sa este alături de victime, de..

publicat în 14.04.2025 la 11:30