”Dacă vedem că nu există nicio modalitate de a forma un cabinet, vom returna mandatul. Nu avem nicio intenție să-l întârziem. Va fi greu să se întrunească majoritate, dar nu este imposibil”, a declarat la BTV liderul BSP - formațiunea care primit azi al treilea mandat de formare a guvernului, Kornelia Ninova, în condițiile în care Constituția nu prevede un termen limită pentru nominalizarea unui candidat de premier, la al treilea mandat.
Referitor la formula de formare a guvernului, Ninova a spus că, dacă se va ajunge acolo, BSP se va conforma cu celelalte formațiuni care vor susține BSP. „Noi suntem titularul de mandat, dar suntem absolut conștienți că numai cu 24 de deputați nu putem forma un guvern singuri. Avem nevoie de o discuție calmă, normală și responsabilă, în care să decidem dacă va exista sau nu un cabinet”, a mai spus Kornelia Ninova.
Fostul lider al Partidului Socialist Bulgar, Kornelia Ninova, și-a fondat propriul partid numit Bulgaria Nesupusă. Scopul formațiunii este acela de a fi o alternativă la modelul de guvernare. „Nu putem accepta dominația mafiei, regruparea statului..
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va efectua o vizită de trei zile în Bulgaria, în perioada 27-29 aprilie 2025. Programul său include întâlniri cu președintele Rumen Radev și cu prim-ministrul Rosen Jeliazkov. De asemenea, este așteptat..
Ambasadorul Bulgariei în Statele Unite, Gheorghi Panaiotov, a solicitat încheierea anticipată a mandatului său, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Motivele demisiei sale nu au fost precizate. Ambasadorul Gheorghi Panaiotov este un diplomat de..
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va efectua o vizită de trei zile în Bulgaria, în perioada 27-29 aprilie 2025. Programul său include..
Fostul lider al Partidului Socialist Bulgar, Kornelia Ninova, și-a fondat propriul partid numit Bulgaria Nesupusă. Scopul formațiunii este acela de a fi o..
Președintele Rumen Radev începe azi vizita oficială de două zile la Varșovia, la invitația omologului său Andrzej Duda. În capitala poloneză, el va..