Operațiunea de scoatere a cadavrelor și a supraviețuitorilor din blocul de apartamente de 9 etaje prăbușit în orașul ucrainean Dnipro continuă pentru a doua zi, peste 40 de ore. Bilanțul victimelor este acum de 35 de morți, potrivit autorităților locale. Printre cei uciși de racheta rusă se numără și doi copii. 39 de civili au fost salvați. 75 de persoane au fost rănite, dintre care 14 copii. Căutările în ruine continuă. 35 de locuitori ai blocului sunt dați dispăruți.
Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a condamnat "tăcerea lașă" a rușilor după atacul cu rachete de la Dnipro. "Tăcerea voastră lașă, încercarea voastră de a "aștepta" ceea ce se întâmplă, se va sfârși doar cu aceiași teroriști care într-o zi vor veni după voi. Răul este foarte sensibil la lașitate. Răul își amintește întotdeauna de cei care se tem de el sau încearcă să negocieze cu el. Iar când vă va urmări, nu va fi nimeni care să vă protejeze", a spus Zelensky în limba rusă în tradiționalul său discurs de noapte.
În ceea ce privește atacul cu rachete când a fost lovit blocul de apartamente din Dnipro, Ministerul rus al Apărării a transmis duminică că "Toate țintele vizate au fost lovite. Țintele (atacului) au fost atinse", a relatat TASS. Într-un interviu acordat televiziunii de stat Rossiya-1, liderul rus Vladimir Putin a mai relatat: "Dinamica este pozitivă. Totul se desfășoară în cadrul planului Ministerului Apărării și al Statului Major General."
Consilierul prezidențial ucrainean Mihail Podolyak a scris pe Twitter că 77% dintre prizonierii ruși recrutați de grupul Wagner și trimiși în Ucraina sunt acum în afara serviciului. Dintre cei 38.244 de prizonieri mobilizați, 29.543 au fost înregistrați ca morți, răniți sau dispăruți.
La începutul reuniunii ordinare a Consiliului de Miniștri, prim-ministrul interimar Dimitar Glavchev a făcut apel la formarea unui guvern. Conform spuselor acestuia „aceasta este calea cea mai directă să ne conducem după interesele poporului”...
Pe 13 noiembrie, în pavilionul Bulgariei la COP29, președintele Rumen Radev împreună cu prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, deschid un forum energetic, a informat biroul de presă al șefului statului. Forumul va discuta despre conectivitatea..
Înainte de sesiunea Parlamentului, programată pentru ora 11.00. GERB- SDS a început discuțiile privind viitoarele acțiuni politice în noul parlament, liderul Boyko Borissov conducând personal echipa de negociere, împreună cu Raya Nazaryan, Rosen..
Potrivit unor informații neoficiale, președinția ungară a Consiliului UE a pregătit decizia pentru admiterea deplină a Bulgariei și României în Schengen...
În cadrul sesiunii de deschidere de astăzi a PE de la Strasbourg, Parlamentul European va solicita din nou aderarea deplină a Bulgariei și României la..
„Pentru noi, Boyko Borisov în funcția de prim-ministru al Bulgariei este o propunere absolut inacceptabilă, nu vom participa la comerțul pentru posturi.”..