Reputatul dirijor român Cristian Mandeal se va afla la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Sofia chiar la primul concert din 2023.
Pe aceeși scenă, la concertul din 12 ianuarie, se va afla și virtuozul violonist bulgar Svetlin Rusev, iar programul serii se anunță la fel de incitant ca numele protagoniștilor de pe afișul concertului.
În sala Bulgaria Hall va răsuna muzica lui Mozart – celebra Uvertură a Operei „Răpirea din serai”, Concertul pentru vioară și orchestră nr. 4 și Brahms, Simfonia a 4-a. /IB
Pe 8 aprilie 2025, la Ambasada României din Sofia, a avut loc un moment cu adevărat special pentru cultura română și pentru relațiile româno-bulgare: Doamna dr. Lora Nenkovska – cercetător, traducător și lector de limba română la Universitatea „Sf...
Începând de astăzi, de la ora 9:00, circulația autovehiculelor – atât ușoare, cât și de mare tonaj – pe Podul de la Dunăre, la granița dintre Bulgaria și România, va fi complet suspendată. Măsura este necesară pentru realizarea lucrărilor de reparație la..
Ministerele de Interne din Bulgaria și România au discutat la București despre noile provocări după eliminarea controalelor la frontierele terestre. Obiectivul este de a asigura trecerea fără probleme a persoanelor și a mărfurilor peste frontieră,..
Sâmbătă va avea loc un protest civic pașnic sub motto-ul „Protejarea copiilor noștri – procesiune de mașini și blocarea traficului pe Podul Prieteniei”...