Există șanse reale ca al treilea mandat să reușească dacă merge la formațiunea politică „Bulgaria Democrată”. Dacă îl primește „Ascensiunea bulgară”, se poate aduna o oarecare majoritate, însă nu va fi stabilă. Dacă mandatul merge la BSP (Partidul Socialist Bulgar), șansele de formare a cabinetului sunt aproape nule, a comentat Boyko Borissov la o întâlnire cu deputații formațiunii sale GERB, transmisă pe Facebook.
El și-a exprimat îndoiala că înșiși membrii partidului Bulgaria Democrată vor fi de acord cu o coaliție cu socialiștii./MI
Majoritatea țărilor din NATO și UE au acorduri de cooperare în domeniul securității cu Ucraina. Acest lucru a fost comentat de șeful Apărării, amiralul Emil Eftimov, ca răspuns la o întrebare jurnalistică cu privire la Acordul de cooperare în domeniul..
Există șanse pentru formarea unui guvern regulat. Vorbind cu jurnaliștii, liderul GERB Boiko Borisov a declarat că negocierile merg bine până acum. ”Cu cât tăcem mai mult, cu atât mai bine”, a remarcat Boiko Borisov și și-a exprimat optimismul cu..
BSP-Stânga Unită și Renaștere s-au opus notificării prezentate de premierul interimar Dimitar Glavcev privind viitoarea semnare a unui acord de cooperare în domeniul securității între Bulgaria și Ucraina pentru următorii 10 ani. Deputatul BSP Borislav..
Ministrul de externe Ivan Kondov participă la reuniunea ordinară a Consiliului Afaceri Externe al UE de la Bruxelles, informează BTA. Aceasta a fost prima..
Negocierile pentru formarea unui guvern între viitorul deținător al mandatului GERB-SDS și partidele parlamentare continuă.Astăzi, GERB-SDS s-a așezat la..
Primul mandat pentru formarea unui guvern va fi înmânat după Anul Nou, dacă această săptămână este folosită pentru discuții între formațiunile politice,..