Pe 6 ianuarie sărbătorim una dintre cele mai sfinte sărbători creștine - Epifania, ziua lui Iordan și Botezul Domnului.
În biserici se celebrează o Sfântă Liturghie festivă și o slujbă cu apă sfințită. Apoi, în mod tradițional, preotul îi conduce pe credincioși spre un lac sau râu din apropiere și aruncă crucea în apă. Bărbații sar în apele înghețate pentru a o recupera. Credința spune că cel care reușește să ajungă primul la cruce, va fi sănătos și fericit pe tot parcursul anului.Bulgaria se așteaptă ca guvernul și parlamentul Republicii Macedonia de Nord să pună în aplicare în curând tot ceea ce este prevăzut în cadrul de negociere și în Tratatul de Prietenie, Bună vecinătate și Cooperare, a declarat președintele bulgar Rumen..
Mănăstirea Bachkovo este una dintre cele mai importante și vechi așezări monahale din Bulgaria. Fondată în 1083 de către Grigorie Bakuriani, un general bizantin de origine georgiană, această mănăstire este o îmbinare spectaculoasă între tradiția ortodoxă..
Pentru mulți locuitori și oaspeți ai capitalei bulgare, plimbarea pe Vitosha - muntele care se înalță în imediata apropiere de oraș, este pentru bulgarii o plăcere de neînlocuit. De doar de o jumătate de oră este nevoie pentru a ajunge în zona..