Artiști, muzicieni, sportivi și mass-media au sprijinit cea de-a 20-a ediție a inițiativei caritabile "Crăciunul bulgăresc", sub patronajul președintelui Rumen Radev. În acest an, campania este dedicată copiilor cu boli genetice rare. La finalul spectacolului caritabil, care a avut loc pe 25 decembrie la Teatrul Național Ivan Vazov, s-au strâns peste 2 720 000 leva. Pe scenă au urcat, de asemenea, Orchestra Simfonică Națională al Radioului Național Bulgar și Corul de Copii al Radioului. Radioul Național Bulgar a transmis concertul în direct.
În sală au fost prezenți președintele și soția sa, reprezentanți ai guvernului interimar, politicieni și personalități publice.
Inițiativa caritabilă va continua până în noiembrie 2023. Modalitățile prin care se pot face donații sunt enumerate pe portalul inițiativei: www.bgkoleda.bgCincizeci și șapte la sută dintre bulgari susțin introducerea unei materii de religie ca parte a programei școlare, arată un sondaj realizat de agenția “Trend”. Împotriva ideii se pronunță 26%. Gradul de aprobare este mai scăzut decât media, în rândul..
Doar 61% dintre bulgari consideră că țara lor are de câștigat din calitatea de stat membru al Uniunii Europene – cel mai scăzut procent înregistrat în rândul celor 27 de state membre, potrivit unui sondaj Eurobarometru. Cu toate acestea, percepția..
Ultimul grup din cadrul celei de-a 33-a expediții naționale bulgare în Antarctica se întoarce astăzi la Sofia, au anunțat reprezentanții Institutului Bulgar de Cercetări Antarctice. Printre participanți se numără adjunctul directorului Centrului Național..
O pacientă care a fost internată la spitalul Pirogov din Bulgaria pentru tratament după incendiul din orașul Koceani, Macedonia de Nord, a fost externată..
Reconstrucția punctului de control de frontieră Kapitan Andreevo de la granița Bulgariei cu Turcia ar trebui să înceapă în termen de trei luni. Se..
Angajații uzinei militare „Terem-Khan Krum” din Târgoviște au protestat din nou, cerând să-și primească salariile pentru lunile ianuarie și februarie. De..