Asociația Industrială Bulgară a ieșit cu o poziție pentru aderarea accelerată la zona euro și introducerea monedei euro la 1 ianuarie 2024.
În poziție, organizația neguvernamentală subliniază că discuția privind adoptarea monedei euro s-a încheiat fără echivoc și solicită autorităților statului să înceapă imediat o amplă campanie de informare cu privire la procedurile și efectele aderării la zona euro.
De asemenea, Asociația Industrială Bulgară a solicitat parlamentarilor adoptarea în timp util a unor acte legislative eficiente, necesare pentru aderarea la această zonă și pentru desfășurarea unei politici fiscale prudente.
Un milion opt sute de cetățeni bulgari au călătorit ca turiști în al treilea trimestru al anului, arată datele Institutului Național de Statistică. 72,3% dintre aceștia au călătorit în interiorul țării, 20,8% au călătorit în străinătate și 6,9% - atât în..
Conform unei analize a Operatorului Sistemului Electric (ESO), se preconizează deficiențe de furnizare a energiei electrice, încă din ianuarie și februarie. La o conferință tematică organizată de Centrul pentru Studiul Democrației din Sofia, Delyan..
Pentru o creștere salarială de cel puțin 10% în toate domeniile bugetare și o creștere mai semnificativă a veniturilor în educație, sănătate și la Ministerul de Interne în 2025, insistă sindicatul KNSB. La Burgas, liderul sindical Plamen Dimitrov a..