Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Alături de noi: evenimente cu adresă balcanică

Bruxelles-ul suspendă rapoartele privind România în cadrul Mecanismului de Cooperare

Comisia Europeană a anunțat că România a îndeplinit obiectivele de referință stabilite în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Bruxelles nu va mai elabora rapoarte privind România în cadrul acestui mecanism, dar monitorizarea continuă și va fi prezentată în raportul anual al UE privind statul de drept. Comisia va lua în considerare avizul Consiliului UE și al Parlamentului European înainte de a întrerupe complet monitorizarea. Comisia va reveni asupra acestei chestiuni, inclusiv în ceea ce privește Bulgaria, în lunile următoare, se arată într-un comunicat. Acesta observă că legislația UE prevede că, înainte de a închide mecanismul, Comisia ar trebui să consulte Consiliul UE și să țină seama de avizul acestuia. Mecanismul de verificare a fost introdus în 2007, când cele două țări au aderat la UE.

Turcia negociază un împrumut saudit

Arabia Saudită și Turcia discută posibilitatea ca Riadul să depună 5 miliarde de dolari la Banca Centrală a Turciei, a declarat Ministerul saudit de Finanțe, potrivit REUTERS. Banca a refuzat să comenteze, dar un oficial turc informat despre acest subiect a declarat că sunt în curs de desfășurare discuții finale cu Arabia Saudită cu privire la un acord de schimb sau de depozit. Economia Turciei a fost grav afectată de prăbușirea lirei și de o inflație ridicată de peste 85%, iar un acord de împrumut saudit ar consolida rezervele reduse de valută ale Ankarei. Observatorii spun că aceasta l-ar ajuta, de asemenea, pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan să-și mențină sprijinul înaintea alegerilor din iunie 2023. Banca centrală a Turciei are acorduri de swap în monedă locală în valoare de 28 de miliarde de dolari cu principalii săi parteneri comerciali.

Opinia publică din Macedonia de Nord este puternic divizată în ceea ce privește Ucraina și UE

51,2% dintre macedoneni consideră că politica Macedoniei de Nord față de războiul din Ucraina este "nu este înțeleaptă". 25,7% au o opinie contrară, iar 23,2% nu au nicio poziție, potrivit unui sondaj realizat de Market Vision la comanda MKD.mk. 62,8% dezaprobă sancțiunile economice împotriva Rusiei și 70,9% dezaprobă faptul că țara trimite arme la Kiev. 48,4% dintre macedoneni consideră că țara nu ar trebui să accepte cadrul de negociere propus de UE. 29% susțin propunerea făcută de președinția franceză a UE. 22,4% nu au nicio opinie. În același timp, 58,3% dintre respondenți consideră că Macedonia de Nord ar trebui să continue integrarea europeană.

Kosovo și Serbia au găsit un compromis în criza plăcuțelor de înmatriculare

Belgradul și Pristina au ajuns la un acord pentru a pune capăt unei dispute vechi de doi ani privind plăcuțele de înmatriculare auto în nordul Kosovo, a anunțat comisarul european pentru politică externă, Josep Borrell, pe Twitter. "Serbia va înceta să mai emită plăcuțe de înmatriculare cu codurile orașelor din Kosovo. Kosovo va înceta orice alte acțiuni legate de reînmatricularea vehiculelor", a explicat Borrell. Pristina a vrut să amendeze aproximativ 10.000 de șoferi sârbi care continuă să folosească plăcuțe de înmatriculare emise de Serbia. Diplomatul de vârf al UE va invita cele două părți în zilele următoare pentru a discuta propunerea UE, susținută de Franța și Germania, de a normaliza relațiile dintre Serbia și fosta provincie sudică.

Grecia atrage muncitori egipteni pentru agricultura sa

La Cairo, Grecia a semnat un acord pentru angajarea de lucrători agricoli sezonieri din Egipt, potrivit televiziunii skai.gr. Este pentru prima dată când un astfel de acord este semnat între cele două țări. În cadrul acesteia, 5.000 de lucrători agricoli vor veni în Grecia în primul an de implementare a programului pilot și vor avea dreptul de a rămâne timp de 9 luni în cursul anului. Potrivit Atenei, prin acest acord, guvernul elen îndeplinește o cerere importantă a provinciei grecești, care a făcut presiuni pentru mai multă forță de muncă pentru a satisface nevoile în creștere din sectorul agricol. Autoritățile descriu acordul ca fiind un pas uriaș, deoarece pentru prima dată Grecia oferă posibilitatea de a migra legal printr-un acord interguvernamental.
Foto: EPA/BGNES, reuters.com

Mai multe din categorie

Constituția

Curtea Constituțională a declanșat o procedură privind cererea lui Rumen Radev de a elimina modificările din Constituție

Curtea Constituțională a inițiat o procedură privind cererea președintelui Rumen Radev de a declara neconstituționale modificările aduse legii fundamentale de cea de-a 49-a Adunare Națională.  Acestea se referă la eliminarea interdicției privind dubla..

publicat în 22.11.2024 la 08:30

Miniștrii de externe din Bulgaria și Albania își reafirmă sprijinul pentru accelerarea construcției Coridorului 8

Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru construcția accelerată a Coridorului 8 de transport. Cei doi au avut o întrevedere bilaterală în..

publicat în 21.11.2024 la 15:30

Bulgaria își continuă eforturile pentru un regim fără vize cu SUA

Ministrul de Externe, Ivan Kondov, l-a primit în cursul acestei săptămâni, la Ministerul afacerilor de Externe, pe Subsecretarul de stat american pentru Management și resurse, Richard Verma. În cadrul întrevederii, a fost discutat parteneriatul strategic..

publicat în 21.11.2024 la 08:30