Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Trenul Sofia-Istanbul în clasamentul Lonely Planet 2023

4
Foto: bdz.bg

Lonely Planet, lider mondial în publicarea de ghiduri turistice, a întocmit o listă cu cele mai bune călătorii pe care le putem face în 2023. Publicația a enumerat cele 30 de atracții în clasamentul său anual, care include cinci categorii: călătorie, mâncare, învățare, relaxare și conectare. Printre destinațiile de top se numără și trenul expres Istanbul-Sofia. Potrivit publicației, acest serviciu de transport de noapte recent reapărut, „combină două aventuri într-una singură, plecând din Istanbul, locul unde Estul întâlnește Vestul, și ducând pasagerii în liniștita capitală a Bulgariei, 11 ore mai târziu".

Tom Hall, expertul în călătoriile cu trenul de la Lonely Planet, scrie că acest tren express de noapte „traversează granița asemănătoare cu o fortăreață, dintre cele două țări și trece prin trecători de munte înainte de a ajunge la Sofia, un oraș subestimat, dar primitor". 

Plecând din Istanbul, pasagerii se vor bucura de peisaje vechi și superbe, în timp ce trenul se deplasează încet prin munții Bulgariei. Iar de la Sofia, drumul este deschis spre alte călătorii epice prin Europa, spune Tom Hall.
Catedrala Aleksandar Nevski, Sofia
Odată ajunși în capitala bulgară, autorul Lonely Planet recomandă cu căldură călătorilor, să viziteze Catedrala Sf. Alexander Nevsky, Muzeul Național de Istorie Naturală și Galeria Kvadrat 500.

În același articol, Tom Hall ne spune și unde pot turiștii să servească un brunch plăcut și să bea bere artizanală bună în Sofia.

Și încheie spunând: „Călători locali cu care stat de vorbă, mi-au recomandat o excursie cu trenul cu ecartament îngust pe ruta Septemvri -Dobrinishte,ca fiind o excursie extrem de pitorească în imediata apropiere a liniei Plovdiv-Sofia".
Trenul cu ecartament îngust Sofia- Dobrinishte

Material realizat de: Veneta Nikolova

Foto: bdz.bgtesnolineikata.com,  BGNES


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

Deputații introduc criterii pentru stabilirea destinațiilor care sunt stațiuni naționale

Parlamentul a adoptat în primă lectură modificările la Legea turismului, care reglementează criteriile pentru declararea unei stațiuni de interes național.  Desemnarea se va face printr-o decizie a Consiliului de Miniștri, la propunerea ministrului..

publicat în 19.09.2024 la 11:30

Eurostat: Bulgaria se află printre primele 5 țări din UE cu cea mai mare creștere a numărului de înnoptări

Conform celor mai recente date Eurostat, Bulgaria se numără printre primele cinci țări din UE în ceea ce privește creșterea numărului de înnoptări turistice pentru perioada aprilie-iunie 2024, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  Rezultatele..

publicat în 19.09.2024 la 08:30

Metroul din Sofia este al doilea cel mai bine cotat sistem de metrou într-un studiu internațional

Metroul urban din Sofia s-a dovedit a fi printre cele mai apreciate din Europa. Metroul din Sofia a fost clasat pe locul al doilea în Europa, depășit doar de cel din Oslo, potrivit Euronews. Studiul a fost realizat de compania de depozitare a bagajelor..

publicat în 17.09.2024 la 14:45