Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Lukoil Neftochim Burgas își transferă toată activitatea în Bulgaria

Foto: BGNES

Începând cu 1 ianuarie, Lukoil Neftochim Burgas și Lukoil Bulgaria își vor transfera întreaga activitate economică în Bulgaria, a declarat vicepremierul Hristo Alexiev, ceea ce înseamnă că va plăti toate impozitele către trezoreria bulgară.

„Am încheiat o întâlnire foarte importantă cu Lukoil Neftochim Bulgaria”. Astăzi am ajuns la un pas foarte important - de la 1 ianuarie 2023 să transfere toată producția, veniturile,și impozitele în Bulgaria, și nu ca până acum, în Olanda sau Elveția. Credem că acesta este rezultatul dialogului și al eforturilor comune pe care le-am depus împreună", a declarat Alexiev.

El a explicat că în baza calculelor făcute, după punerea în aplicare a regulamentului privind impozitarea profiturilor excedentare și activitatea Parlamentului cu privire la bugetul de stat, contribuția de la Lukoil în acest an, va fi de aproximativ 100 milioane BGN de la Lukoil, iar anul viitor, aproximativ 700 milioane BGN.

„Fondurile vor fi folosite pentru a compensa cea mai vulnerabilă populație a Bulgariei", a declarat vicepremierul.

Conducerea Lukoil Neftochim Burgas a confirmat că se poartă negocieri cu guvernul pentru a găsi o formulă optimă de afaceri.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Министрите Красимир Вълчев и Жечо Станков по време на посещението си в АЕЦ „Козлодуй“

Negocieri cu ingineri energeticieni bulgari din străinătate pentru a lucra la noile unități ale centralei nucleare Kozlodui

Compania de proiect Kozlodui NPP - New Capacities, care lucrează la construcția noilor unități 7 și 8 ale centralei nucleare de la Kozlodui, a început negocierile cu bulgari care locuiesc în străinătate și au experiență în domeniul centralelor nucleare..

publicat în 10.04.2025 la 10:30
Fața națională a monedei de 1 euro prezentată de BNB

Imaginile lui Paisie de Hilendar și ale Sfântului Ivan Rilski vor fi reprezentate pe monedele euro bulgărești

Imaginile lui Paisie de Hilendar și ale Sfântului Ivan Rilski vor fi reprezentate pe monedele euro bulgărești Imaginile lui Paisie de Hilendar și ale Sfântului Ivan Rilski vor împodobi monedele euro bulgare Designul grafic revizuit al feței naționale..

publicat în 09.04.2025 la 18:30

Eurostat: Bulgaria este pe primul loc în UE la creșterea prețurilor locuințelor

Eurostat: Bulgaria este pe primul loc în UE la creșterea prețurilor locuințelor Prețurile locuințelor din UE au crescut cu 4,9% în al patrulea trimestru din 2024, comparativ cu aceeași perioadă din 2023, potrivit datelor agenției europene de..

publicat în 08.04.2025 la 17:45