Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Rumen Radev: Pentru Bulgaria, Planul de redresare și reziliență nu reprezintă doar o sursă de finanțare

Președintele bulgar Rumen Radev și șefa Grupului operativ pentru redresare și reziliență (RECOVER) al Comisiei Europene, Celine Gauer
Foto: president.bg

"Proiectele incluse în Planul de redresare și reziliență ar trebui să asigure dezvoltarea durabilă a economiei bulgare. Pentru Bulgaria, Planul de redresare și reziliență nu reprezintă doar o sursă de finanțare, ci și o oportunitate pentru o modernizare reală a țării", a declarat președintele Rumen Radev în cadrul unei întâlniri la Sofia cu șefa Grupului operativ pentru redresare și reziliență (RECOVER) al Comisiei Europene, Celine Gauer. 
"Fondurile vor sprijini domenii importante precum educația, sănătatea și justiția”, a subliniat șeful statului bulgar. Proiectele avute în vedere în cadrul Planului de redresare și reziliență ar trebui, de asemenea, să contribuie la o tranziție durabilă și echitabilă din punct de vedere social prin asigurarea celui mai bun mix energetic și să sprijine Bulgaria în dorința sa de a continua să se impună ca un centru energetic regional prin implementarea de tehnologii inovatoare și ecologice, a adăugat președintele Radev.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Există un Astfel de Popor a colectat mai multe semnături decât este necesar pentru a se adresa Curții Constituționale pentru anularea parțială a alegerilor

Există un Astfel de Popor (ITN) a colectat 67 de semnături și depun o sesizare la Curtea Constituțională pentru anularea parțială a alegerilor pentru Parlament din 27 octombrie 2024. În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în clădirea..

publicat în 08.11.2024 la 14:30
Борислав Гуцанов

BSP ȘI ITN doresc restabilirea drepturilor președintelui de a forma un cabinet interimar

Partidele BSP și ITN vor cere Curții Constituționale să restabilească drepturile președintelui, conform Constituției, de a forma  cabinet interimar.  a anunțatan pentru BNR. Borislav Guțanov de la BSP - Partidul Stânga Unită. „BSP - Stânga Unită” vor..

publicat în 08.11.2024 la 11:30

Vicepreședintele Iliana Iotova a calificat noua Adunare Națională drept „ilegitimă”

Vicepreședintele Iliana Iotova a calificat noua Adunare Națională aleasă drept „ilegitimă”. Potrivit acesteia, semnalele de încălcări și cererile din ce în ce mai multor partide de anulare a votului pun sub semnul întrebării corectitudinea alegerilor, a..

publicat în 08.11.2024 la 09:30