Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Discutii agitate privind proiectele legislative de livrări bulgare de arme către Ucraina

Interiorul sălii centrale a Parlamentului Bulgar
Foto: BGNES

Proiectele de decizie ale ,,Bulgariei Democrate’’ și GERB privind acordarea de ajutor militar Ucrainei, depuse în parlament, au stârnit dezbateri politice aprinse. Acestea au fost discutate astăzi în cadrul unui consiliu prezidențial în Adunarea Națională. Potrivit celor care discută această problemă, ea ar trebui să fie examinată în două comisii parlamentare - cea militară și cea pentru afaceri externe, odată ce acestea vor fi înființate.

Președintele Rumen Radev a avertizat că scoaterea armelor din armata bulgară fără a o suplimenta cu altele noi ar reduce capacitățile acesteia în contextul războiului și al tensiunilor din Balcani. În opinia sa, acest tip de decizie ne va aduce mai aproape de implicarea în conflict. "Credeți că cei care propun astfel de soluții vor lua vreodată armele și că acești oameni își vor risca vreodată viața pentru Bulgaria? Nu-mi vine să cred", a spus Radev.

Potrivit GERB și "Bulgaria Democratică", prin trimiterea de arme guvernului de la Kiev, Bulgaria ar putea obține arme mai avansate de la NATO.

"Cel care vrea să fim neutri față de acțiunile tuturor alianțelor la care participăm - UE și NATO, cel care a susținut tot timpul că nu ar trebui să sprijinim sancțiunile, că nu ar trebui să sprijinim eforturile Ucrainei, lucrează de fapt pentru o opțiune în care Rusia prevalează", a declarat Hristo Ivanov de la Bulgaria Democratică.

DPS și "Noi continuăm schimbarea" sunt, de asemenea, de acord cu ideea de a oferi ajutor militar Ucrainei. "Cu siguranță nu există niciun pericol pentru stat din acest tip de decizie. Aproape toate țările europene au deja astfel de soluții", a declarat Andrei Ghiurov de la PP.

Stefan Ianev, de la Ascensiune Bulgară, a declarat că forța sa politică este în favoarea exportului de arme către Ucraina ca o afacere și ar susține o astfel de decizie, dacă aceasta ar fi legată de modernizarea capacităților de apărare ale Bulgariei.

Liderul BSP, Kornelia Ninova, a fost categorică în ceea ce privește faptul că stânga nu va susține ajutorul militar pentru Ucraina. "Credem că acordarea de arme Ucrainei ar antrena Bulgaria în conflictul militar și vom vota împotriva tuturor propunerilor", a declarat Ninova, subliniind că stânga este în favoarea rezolvării conflictului pe cale diplomatică.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Dimitar Glavcev

Premierul Glavcev: Bulgaria nu a fost presată să-și schimbe poziția cu privire la Macedonia de Nord

Poziția Bulgariei cu privire la Republica Macedonia de Nord rămâne neschimbată - Bulgaria insistă ca acordurile semnate să fie respectate, a declarat premierul interimar și ministrul Afacerilor Externe, Dimitar Glavcev, în cadrul unei audieri în..

publicat în 04.07.2024 la 16:15

DPS nu va propune un guvern cu al doilea mandat de formare a cabinetului

Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS) va returna imediat al doilea mandat de formare a guvernului, a declarat copreședintele DPS Delian Peevski jurnaliștilor. El a adăugat că țara se îndreaptă spre noi alegeri.  ”Al doilea mandat nu va avea..

publicat în 04.07.2024 la 15:30
Boiko Borisov

GERB nu va mai lua parte la negocieri, afirmă liderul partidului

Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat că partidul său nu va mai lua parte la negocieri și că următorul pas vor fi alegerile. Vorbind în marja Parlamentului, Borisov a subliniat că, după respingerea propunerii de guvern a GERB, era clar că urmau noi..

publicat în 04.07.2024 la 14:45