Trei zile au fost necesare deputaților noii Adunări Naționale să adune numărul necesar de voturi pentru alegerea Președintelui acesteia. După multiple încercări, cel mai în vârstă deputat, Vezhdi Rashidov, a fost ales să conducă cea mai importantă instituție a statului, conform Constituției.
Din poziția de Președinte de Onoare a Parlamentului, pe durata sesiunilor de lucru de până aum, el a făcut apel la rațiune către colegii săi, îndemnându-i să nu blocheze activitatea țării. Candidatura acestuia a obținut sprijinul a patru din cele 7 partide politice reprezentate în Parlament – GERB-SDS, BSP, DPS și „Avântul bulgar”: 139 de deputați au votat „pentru”, 73 „împotrivă”, și 27 s-au abținut.
„Promit că voi încerca să lucrez cu voi toți, promit să caut consensul, să ascult ce spuneți, nu vă mai dați mari, vă încurcă, nu vă ajută! Dați dovadă de mai multă rațiune. Oamenii așteaptă deciziile voastre", a spus Vezhdi Rashidov de la tribuna Parlamentului.
Deputat din partea coaliției GERB-SDS, Vezhdi Rashidov este o figură controversată din primii ani ai tranziției Bulgariei către democrație. S-a născut în 1951, la Dimitrovgrad și a absolvit Secția de Sculptură a Academiei de Arte din Sofia, unde a și predat ulterior. În timpul carierei sale politice a fost ministru al culturii în două guverne ale fostului premier Boyko Borissov și deputat în șase parlamente.
Extinderea conectivității dintre Bulgaria și Turcia este o investiție în dezvoltarea întregii regiuni, a declarat președintele Rumen Radev în cadrul unei întâlniri cu ministrul turc al afacerilor externe, Hakan Fidan, în cadrul Conferinței de Securitate..
Premierul Bulgariei, Rosen Jeliazkov, a convocat sâmbătă o reuniune de urgență la Consiliul de Miniștri dedicată problemei prețurilor la alimente. La 13 februarie 2025, unii bulgari au participat la un boicot al lanțurilor de magazine alimentare.În..
Pe 15 și 16 februarie 2025, Partidul Socialist Bulgar (BSP) își desfășoară cel de-al 51-lea Congres.Președintele interimar Atanas Zafirov este așteptat să prezinte un raport cu privire la ultima perioadă. De asemenea, se așteaptă ca delegații să voteze..
Abordarea crizelor cu care se confruntă UE necesită consolidarea competitivității globale a Europei și asigurarea securității, a declarat președintele..
Vicepreședintele Iliana Iotova consideră surprinzătoare reuniunea liderilor europeni privind Ucraina, convocată de președintele francez Emmanuel Macron...
Aniversarea unui an de la moartea liderului opoziției ruse Alexei Navalny a fost marcată printr-o slujbă de comemorare în Catedrala Sfânta Nedelea din..