Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

7 miliarde de euro au fost aprobate în cadrul programelor operaționale europene de sprijinire a economiei bulgare

Foto: Ani Petrova

În ultimele două luni au fost aprobate fonduri UE pentru șapte programe operaționale, în valoare de 7 miliarde de euro care vor sprijini economia bulgară în următorii șase ani.

La  briefingul Consiliului de Miniștri, vicepremierul Atanas Pekanov a declarat că la aceste programe cofinanțarea națională este de peste 1 miliard de euro. Conform vicepremierului, aceasta este o resursă reală care va ajuta Bulgaria și care este extrem de importantă pentru economia bulgară, pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum și pentru infrastructura de bază.

Atanas Pekanov a subliniat că au fost alocate foarte multe fonduri pentru dezvoltarea capitalului uman și pentru protecția celor mai vulnerabile grupuri ale populației. Pe de altă parte, acesta a subliniat că ar trebui să se asigure un control serios asupra atribuirii și punerii în aplicare pentru a obține efectul dorit.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Министърът на енергетиката Владимир Малинов

Terminalul de gaze naturale lichefiate din Alexandroupolis intră în exploatare comercială

Se așteaptă ca astăzi, terminalul de gaze naturale lichefiate din Alexandroupolis, Grecia, să fie pus în funcțiune în scopuri comerciale. Conexiunea a fost deja testată cu succes, cu cantități reale de gaze naturale pentru a asigura buna funcționare...

publicat în 01.10.2024 la 10:30

INS: Așteptările mediului de afaceri scad din cauza mediului economic incert

INS: Așteptările mediului de afaceri scad din cauza mediului economic incert În septembrie, indicatorul general al climatului de afaceri din țară a scăzut cu 1 punct față de august. Scăderea reflectă o evaluare mai puțin favorabilă în sectorul..

publicat în 30.09.2024 la 17:45

Nu este de așteptat o creștere semnificativă a prețului uleiului de floarea-soarelui

Speculațiile privind o creștere a prețului uleiului de floarea-soarelui în următoarele luni din cauza recoltei slabe din țară nu se vor adeveri, a declarat pentru BNR Vladimir Ivanov, președintele Comisiei de Stat pentru Bursa de Mărfuri și Piețele cu..

publicat în 30.09.2024 la 14:00