Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Povestea neștiută a bulgarilor din Tavria

Vladimir Kaloyanov
Foto: BGNES

Viața și soarta migranților bulgari din Tavria, al căror număr ajunge la aproape 40 000 de persoane stabilite pe teritoriul Ucrainei de astăzi și al peninsulei Crimeea, fac rar obiectul studiilor, al polemicilor sau dezbaterilor. Lipsa necunoașterii publice a acestui subiect duce la prezumția greșită că bulgarii basarabeni și cei tavrieni reprezintă una și aceeași diasporă.

Bulgarii din Tavria sunt mult mai puțin ca număr față de bulgarii din Basarabia. Procesul de strămutare a acestora a început încă din timpul războaielor ruso-turce din 1769-1878 și a continuat după 9 septembrie 1944.

Într-o lucrare a sa intitulată „Prețul bulgarității din Tavria”, Dr. Vladimir Kaloyanov a oferit răspunsuri la o serie de întrebări legate de dezvoltarea demografică, economică și socială a acestei mici comunități bulgare. Obiectul studiilor sale îl reprezintă, în concret, o perioadă de 30 de ani de la începutul spre mijlocul sec. XX.


"Fac referire la perioada 1917-1945, pentru că din 1917 Imperiul Rus a început încercările de a ne asimila”, a explicat Dr. Kaloyanov, într-un interviu pentru Radio Bulgaria. „Cu această carte încerc să arăt cum să nu facem greșeli. Scopul meu este ca ea să ajungă în școli. Această poveste ar trebui să servească drept lecție despre cum să supraviețuiască bulgarii și bulgaritatea în străinătate. Din aceast motiv, dar asta nu mă face să regret că am scris-o, deja nu mai pot călători în Ucraina, deoarece risc să fiu reținut de ruși în drum spre orașul meu natal, Melitopol."

Președintele Agenției Bulgare de Stat „Arhive”, Dr. Docent Mihail Gruev a menționat câteva dintre meritele incontestabile ale acestei lucrări care umple golul unei perioade însemnate ale istoriei.

Mihail Gruev

„Cercetarea făcută de Dr. Vladimir Kaloyanov se încadrează într-un gen publicistic extrem de complex. Acesta combină istoria, etnografia, dar și destine și povești de viață ale unor oameni. Am încercat să o compar cu alte studii și autori cu preocupări în acest domeniu, și trebuie să recunosc că lucrarea d-nului Kaloyanov are o serie de contribuții legate de primele însemnări despre migranții bulgari către Țara Românească și Rusia, care datează de la sfârșitul Războiului Ruso-Turc (1769-1774). Contribuția cercetării făcute de Vladmir Kaloyanov este că prezintă într-o nouă lumină Holodomorul. Conform datelor furnizate de acesta, ar fi vorba de o populație între 7 și 10 milioane de persoane din populația Ucrainei, care au murit ca urmarea a înfometării, în două din cele trei valuri ale  – în perioada 1921-1923 și 1932-1933. Partea interesantă a acestui studiu este că include și izvoare istorice necunoscute, deoarece Vladimir Kaloyanov a lucrat ani de zile în arhivele ucrainene din Kiev și Harkov, și de asemenea în Moscova și Sankt Petersburg.”

Monumente ale victimelor Holodomor de pe lângă satul Tyaginka și ale bulgarior victime ale represaliilor din satul Kolarovka

De aproape 30 de ani în Bulgaria există Asociația de păstrare a legăturilor cu bulgarii basarabeni și tavrieni „Rodolyubeț”, a cărui scop este să facă ca această comunitate să devină mai vizibilă în Bulgaria. Pentru perioada în care a funcționat, organizația a obținut mai multe succese notabile în această direcție.

Galin Georgiev

„De-a lungul anilor, asociația noastră a lucrat și continuă să lucreze în direcția stabilirii și menținerii legăturilor culturale cu bulgarii din Basarabia și Tavria", a explicat copreședintele "Rodolyubets" Galin Georgiev. Activitatea noastră se limitează la câteva puncte esențiale. În primul rând, este vorba de Ziua Bulgarilor Basarabeni, pe care o sărbătorim pe 29 octombrie."

Conform celor spuse de d-l Georgiev, tocmai acestei asociații i se datorează reînvierea, încă de acum 20 de ani, a evenimentelor anuale prin care se sărbătorește această zi.

Foto: BGNES


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Festivalul de Crăciun de la Sofia va începe în această seară în fața Palatului Național al Culturii

Festivalul de Crăciun de la Sofia se va deschide în această seară în parcul din fața Palatului Național al Culturii din inima Sofiei. Cea de-a treia ediție a festivalului începe la ora 18.30 cu un program bogat și atracții - а roata Ferris, un carusel și..

publicat în 22.11.2024 la 18:30

Trafic intens de TIR-uri lângă Podul peste Dunăre, la granița cu România

Traficul de camioane în zona Podului Prieteniei de la granița cu România este îngreunat. Este de așteptat ca această situație să se mențină și în weekend, deoarece camioanele care așteptau de câteva zile la punctul de trecere Kapitan Andreevo de la..

publicat în 22.11.2024 la 17:00

Parchetul European efectuează percheziții în patru orașe bulgare pentru presupuse fraude cu fonduri UE

La solicitarea Parchetului European, au fost efectuate percheziții în Sofia, Burgas, Petrici și Rila în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă cu fonduri UE în restaurarea unei biserici. În 2017, a fost organizată o licitație publică pentru..

publicat în 22.11.2024 la 15:30