Votul din străinătate continuă să fie supărat și protestatar, iar mesajul său rămâne în continuare "Schimbă Bulgaria" - a notat în comentariul său despre alegerile din străinătate sociologul agenției Gallup International, Pârvan Simeonov. Totuși, spre deosebire de altădată, pe scena politică lipsește acum un nou mare proiect care să captiveze alegătorii, așa cum s-a întâmplat cu partidul showmanului Slavi Trifonov, dar speranța pentru ceva nou și diferit nu s-a topit complet în sufletele alegătorilor de peste hotare și acest lucru nu este surprinzător:
"Pentru că au ales să trăiască în străinătate, oamenii au văzut acolo mai multe oportunități pentru ei și familiile lor decât în propria țară. Faptul că rezultatele campaniei "Noi continuăm schimbarea", care rămâne încă nouă în ochii a nu puținor alegători de peste hotare și de acasă, nu sunt rele, este încă o dovadă în acest sens."
De asemenea, Simeonov simte o doză de optimism în ceea ce privește posibilitatea revenirii treptate a modelului bipartidism în politica internă, datorită schimbării generațiilor.
"Avem șansa de a realiza o hartă politică relativ transparentă a țării, în care pe de o parte se află GERB ca partid de centru-dreapta, iar pe de altă parte - "Continuăm schimbarea" ca partid de centru-stânga. Pe aripi pot rămâne "Bulgaria Democratică" și BSP. Acesta poate fi un scenariu optimist pentru țară, dar dincolo de el nu văd altele aici și acum în mod specific" - a prezis Pârvan Simeonov și a adăugat:
"Spre deosebire de acum, când este o fundătură, în cazurile anterioare din Bulgaria a existat un ordin public clar de schimbare a modelului. De data aceasta, însă, agenda nu este "schimbare versus status quo", ci este legată de război, prețuri ridicate etc., astfel încât nu există claritate cu privire la tipul de guvern pe care alegătorul l-a comandat. Pe de altă parte, vedem că nici politicienii nu par să ardă de dorința de a guverna, ceea ce creează o dublă retragere - oamenii nu vor să voteze și politicienii nu vor să guverneze."
În cadrul unei intervenții la Radio Bulgaria, Pârvan Simeonov a comentat schimbările care decurg din datele publicate cu privire la recensământul efectuat de Institutul Național de Statistică în 2021. Potrivit acestora, în Bulgaria trăiesc puțin peste 6,5 milioane de persoane și se constată o depopulare serioasă a unor regiuni din Bulgaria.
Cea mai mare problemă este legată nu atât de listele electorale, care includ un anumit număr de bulgari care trăiesc în străinătate, cât de dezechilibrele în ponderea voturilor pentru deputați în diferitele circumscripții electorale din țară - a spus sociologul:
"S-a dovedit că, potrivit noii numărători, Sofia cântărește mult mai mult, ceea ce înseamnă că trebuie adăugate mai multe locuri la cele existente. Totuși, un astfel de lucru creează o problemă, și anume că capitala votează destul de diferit față de țară.
Aici, o generație pro-occidentală și o generație mai tânără și mai liberală își dezvoltă propria agendă și votează diferit. Iar dacă Sofia va câștiga mai multă greutate, va duce la o mai mare pondere a voturilor lor pe harta electorală a Bulgariei. Totuși, această hartă ar trebui să reflecte realitățile, astfel încât un vot să aibă o pondere egală peste tot."
Cu toate acestea, nu este deloc realist să ne așteptăm ca noua Adunare Națională să fie capabilă să abordeze redesenarea hărții electorale a țării.
"Marile disensiuni care s-au dezvoltat între partide le împiedică să ajungă la un consens. Cum să redeseneze harta electorală, când fiecare va începe să-și caute propriul interes?", se întreabă retoric Pârvan Simeonov.
Recentele alegeri au stabilit noi tendințe în sistemul politic bulgar.Acesta este format acum dintr-o singură formațiune mare, GERB-SDS, și multe partide mai mici, a declarat deputatul GERB Toma Bikov, adăugând că este imposibil să se formeze un guvern..
Primarul Sofiei, Vasil Terziev, s-a întâlnit cu reprezentanți ai Ministerului de Interne pentru a primi asigurări că ordinea publică va fi asigurată pe 11 noiembrie, când se va inaugura cea de-a 51-a Adunare Națională. 7 proteste independente vor avea..
Regiunea Taraclia populată de bulgari și Regiunea Autonomă Găgăuză din Republica Moldova au votat în proporție de peste 90% „nu” la referendumul din 20 octombrie 2024, în cadrul căruia cetățenii moldoveni trebuiau să decidă dacă aprobă modificările..
Ministrul de Externe, Ivan Kondov, l-a primit în cursul acestei săptămâni, la Ministerul afacerilor de Externe, pe Subsecretarul de stat american pentru..
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La..
Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru..